Concursul „Cuvânt şi culoare din suflet de copil”, în Protopopiatul Moinești

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Concursul „Cuvânt şi culoare din suflet de copil”, în Protopopiatul Moinești

Protopopiatul Moinești a organizat vineri, 7 iunie 2019, festivitatea de premiere a Concursului de creație plastică și literar-religioasă „Cuvânt şi culoare din suflet de copil“, ediția de a VIII-a.

Acesta s-a desfăşurat în Protopopiatul Moinești, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Moderatorul evenimentului, părintele Ovidiu Hereș, responsabilul cu cateheza și activitățile cu tinerii în Protopopiatul Moinești, i-a felicitat pe toți cei ce au participat cu lucrări la acest concurs. În deschidearea festivității, profesorul Iordan Aurel a ținut să-i felicite pe câștigători, dar și să evidențieze creteriile după care comisia de evaluare s-au ghidat în acordarea punctajelor pentru lucrările participante. A urmat premierea lucărilor selectate din cele 126 de lucrări ale elevilor din clasele III-XII, care învață în școlile și liceele din cuprinsul Protoieriei Moinești. Ediţia din acest an a avut patru teme la fiecare din cele trei secțiuni: „Satul românesc tradițional”(despre sărbători, tradiții religioase, manifestarea credinței la românii ortodocși), „Copilăria în satul bunicilor mei”(despre satul contemporan), „Chipuri de preoţi, învăţători şi primari gospodari din satul românesc”(despre personalități care au marcat în mod semnificativ viața satului), şi „Chipul preotului ca model spiritual al satului românesc” (despre modul cum influențează pozitiv preotul, viața duhovnicească a parohiei din sat). În încheierea evenimentului, părintele Costel Mareș, protopop al Protopopiatului Moineşti, a ținut să felicite pe cei ce au obținut premii, dar și pe toți elevii care au participat la această ediție, invitându-i să participe și la edițiile următoare. De asemenea, a adresat felicitări atât profesorilor coordonatori, cât și părinților concurenţilor, transmițând elevilor din anii terminali succes la examene. (Pr. Cristian-Ioan Balaban)

Citește despre: