Conferință de primăvară cu preoții din sudul Italiei, la Mănăstirea Bivongi
În data de 22 martie 2016, la Mănăstirea Bivongi din Italia, a avut loc prima conferință pastorală semestrială de primăvară din Cadrul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox. Conferința a întrunit toți preoții din protopopiatele misionare din sudul Italiei.
Evenimentul a început prin săvârșirea Liturghiei Darurilor înainte Sfințite în biserica Mănăstirii, iar apoi s-au desfăşurat lucrările conferinţei.
Invitatul de onoare al conferinței a fost părintele Saul Șoptică-Vid de la parohia Budrio, care a tratat aspecte duhovnicești ale creșterii spirituale a tinerilor din parohii, dar și a tinerilor preoți slujitori.
La final, s-au distribuit cărți, broșuri și alte materiale misionare pentru activitatea parohiilor în sudul Italiei.
Sursa: basilica.ro