Conferință despre dependenţa de calculator la Parohia Timișoara Iosefin

Arhiepiscopia Timişoarei

Conferință despre dependenţa de calculator la Parohia Timișoara Iosefin

Luni, 7 decembrie 2015, Laura Nussbaum, medic primar - Secția Psihiatrie Pediatrică, a conferențiat la Timișoara.

Luni, 7 decembrie 2015, ora 18.00, a avut loc în paraclisul „Sfânta Maria” din demisolul bisericii parohiei Timişoara Iosefin, piaţa Alexandru Mocioni, nr.9 (Kuttel), conferinţa cu tema „Dependenţa de calculator la copii şi adolescenţi – un real pericol?” susținută de prof. univ. dr. Laura Nussbaum, Şef Secţie Clinica de Psihiatrie Copii şi Adolescenţi, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Conferința a fost urmată de vernisarea a două expoziții de icoane și costume tradiționale.

Scopul acestei expoziții a fost strângerea de fonduri, necesare pentru acordarea de burse lunare unor copii şi tineri foarte buni la învăţătură, cu viaţă morală aleasă şi care provin din familii cu probleme materiale. De asemenea, expoziția de icoane a fost realizată de copii din cercul de pictură al parohiei, coordonați de Adela Pop.

Organizatorii evenimentului au fost Parohia Ortodoxă Română „Timişoara Iosefin” și Fundaţia „Preot Ioan Olariu” Timişoara.

Sursa: http://mitropolia-banatului.ro/conferinta-despre-dependenta-de-calculator-la-parohia-timisoara-iosefin/

Citește despre: