Conferinţă despre religiozitatea românilor, la Zalău
În sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj a continuat luni, 29 februarie, seria de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, organizate de Episcopia Sălajului, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al județului Sălaj.
Invitatul acestei seri a fost prof. univ. dr. Daniel David, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Reputatul profesor de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a UBB a susținut comunicarea cu titlul „Despre religiozitatea românilor. Din profilul psihologic al poporului român”. Sala s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei prezenți, la eveniment participând și Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, precum şi foști studenți ai profesorului Daniel David, absolvenți ai Facultății de Psihologie din Cluj-Napoca.
„Dacă ştiinţa este vârful de lance în achiziţia de noi cunoştinţe, religia rămâne sursa principală de valori”, a subliniat profesorul Daniel David.
Sursa: radiorenasterea.ro