Conferinţa „Episcopul Melchisedec și satul românesc”
Biblioteca „George Radu Melidon” din Roman a găzduit marți, 14 mai 2019, conferința „Episcopul Melchisedec și satul românesc”. Acesta a fost organizată în contextul manifestărilor cultural-religioase din cadrul Zilelor „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, ediția a XIX-a.
Cu prilejul împlinirii a 127 de ani de la nașterea în ceruri a Episcopului Melchisedec Ștefănescu, la Biblioteca „George Radu Melidon” din Roman, s-a desfăşurat conferința „Episcopul Melchisedec și satul românesc”. Au participat oameni de cultură romașcani preocupați de istoria locală și de rolul pe care Melchisedec Ștefănescu l-a avut în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după cum se arată pe site-ul Eparhiei Romanului şi Bacăului. Cuvântul de bun venit a fost adresat de către directorul Bibliotecii Municipale din Roman, Cristina Panaite, iar primarul municipiului Roman, Lucian Micu a amintit prin Zilele „Episcop Melchisedec” se deschid manifestările prilejuite de Zilele Romanului. Părintele Valentin Băltoi, consilier cultural în cadrul Centrului eparhial Roman, moderatorul acestui eveniment, a motivat organizarea conferinței „Episcopul Melchisedec și satul românesc”, iar apoi i-a prezentat pe cei trei conferențiari: arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, părintele Nicolae Hurjui și profesorul Constantin Adamovici. Părintele Nicolae Hurjui a vorbit despre comunitatea satului românesc ce a avut în mijlocul vieții ei spirituale Biserica și rugăciunea. La rândul său, profesorul Constantin Adamovici a relatat opiniile domniei sale referitoare la perioada copilăriei ierarhului Melchisedec. Nu au lipsit din cuvântul său aspecte referitoare la educația primită de Melchisedec (Mihail) Ștefănescu în familie, tradiția preoțească a neamului din care acesta făcea parte, anii petrecuți în școala de la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Piatra Neamț, înclinația spre citit și studiu a copilului Mihail încă de la o vârstă fragedă. Seria comunicărilor a fost încheiată de arhimandritul Pimen Costea, care a subliniat în cuvântul său aspecte referitoare la formarea intelectuală a preoților din timpul lui Melchisedec, influența culturii europene asupra vieții spirituale a românilor, reflectată în vestimentație și obiceiuri cotidiene, dialectica dintre tradițional și european, înstrăinarea țăranilor de valorile religioase și tradiționale. La finalul întâlnirii, Cristina Panaite, gazda evenimentului, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, conferențiarilor, dar și romașcanilor prezenți, invitându-i să participe la evenimentele ce vor fi organizate în cadrul manifestării Zilele „Episcop Melchisedec Ștefănescu” și în zilele următoare. Astăzi, 16 mai, de la ora 8:00, va avea loc la Catedrala Arhiepiscopală din Roman Sinaxa preoților din Protopopiatul Moinești, urmată de o procesiunea la mormântul Episcopului Melchisedec. Programul se va încheia cu slujba Parastasului pentru Episcopul Melchisedec Ștefănescu şi cu premierea câștigătorilor Concursului patriarhal: „Hristos, sufletul satului meu”.