Conferința națională „Activ la vârsta a treia”

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Conferința națională „Activ la vârsta a treia”

    • Conferința națională „Activ la vârsta a treia”
      Conferința națională „Activ la vârsta a treia”

      Conferința națională „Activ la vârsta a treia”

Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” – Hârja a reprezentat Federația „Filantropia” a Patriarhiei Române la Conferința națională „Activ la vârsta a treia”.

Aceasta s-a desfășurat în perioada 9-10 decembrie 2020 şi a reunit peste 100 de participanți, profesioniști din domeniul îngrijirii pe termen lung. Evenimentul online a fost organizat de Fundația de Sprijin Comunitar Bacău și a dezbătut teme legate de îngrjirea și asistența socio-medicală a persoanei vârstnice. Subiectele generale tratate la această conferință au fost „Soluții pentru contractarea de servicii sociale destinate persoanelor vârstnice”, „Îmbătrânirea activă – provocări, oportunități și modele de bună practică”, „Dezvoltarea durabilă și egalitatea de șanse în serviciile adresate vârstnicilor din România”, „Profesioniști pentru seniori – soluții și oportunități de dezvoltare profesională pentru specialiștii în domeniu”, şi „Materiale multimedia, testimoniale și prezentări de proiecte destinate persoanelor vârstnice”. Lectorii acestei conferințe au fost coordonatorii unor instituții reprezentative la nivel național, furnizori de servicii socio-medicale din România, cadre didactice din mediul universitar și cercetărori din cadrul Academiei Române. Din partea Patriarhiei Române, lectorul a fost părintele Ilarion Mâță, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și director al Complexului de servicii socio-medicale din cadrul Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” - Hârja, județul Bacău. Părintele Ilarion a prezentat lucrarea cu tema „Terapia ocupațională în centrul rezidențial pentru persoane vârstnice”, oferind participanților posibilitatea de a cunoaște mai în detaliu activitățile ocupaționale și ergoterapeutice ale beneficiarilor complexului (vârstnici, copii și tineri cu dizabilități). (Ana Butucaru, psiholog în cadrul Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” - Hârja)

Citește despre: