Conferinţa preoţească semestrială, la Oradea

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei

Conferinţa preoţească semestrială, la Oradea

Cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, luni, 9 mai 2016, a avut loc Conferinţa preoţească semestrială de primăvară a preoţilor din Protopopiatul Oradea, cu tema „Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox”.

Conferinţa a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum, în biserica cu hramul „Izvorul Tămăduirii” din Oradea. Apoi, preoţii participanţi s-au deplasat la sediul Protopopiatului Oradea unde, în sala festivă, s-a desfăşurat conferinţa propriu-zisă.

În deschiderea conferinței, Preasfinţitul Părinte Sofronie al Oradiei a rostit un cuvânt de binecuvântare pentru preoţii parohi, preoţii slujitori, preoţii misionari şi de caritate din cadrul Protopopiatului Oradea, exprimându-şi bucuria întâlnirii cu clerul acestui protopopiat în acest an în care celebrăm educația religioasă a tineretului.

„Educația creștină își propune formarea de caractere prin aplicarea în practică a principiilor evanghelice, astfel că această educație devine și una morală care antrenează toate facultățile sufletești ale omului. Totodată, această educație se dezvoltă în școală și se desăvârșește în Biserică”, a mai subliniat Ierarhul.

Părintele Dorel Octavian Rus, Protopopopul Oradiei, Peştişului şi Aleşdului, a subliniat importanţa educației religioase desfășurate de școală și biserică într-un context cultural, social, economic și religios complex. Părintele profesor Florin Negruțiu, inspector școlar de religie, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, a prezentat, apoi, referatul cu titlul „Rolul educației religioase a tineretului creștin ortodox”.

Conferinţele preoţeşti semestriale de primăvară vor continua în zilele următoare şi în celelalte protopopiate din Eparhia Oradiei. De asemenea, tot în această perioadă va avea loc și reuniunea cadrelor didactice care predau disciplina religie în Episcopia Oradiei.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: