Conferinţa preoţilor din Protoieria Sascut

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Conferinţa preoţilor din Protoieria Sascut

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, marţi, 16 februarie 2016, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Pănceşti, a avut loc întâlnirea lunară a preoţilor Protoieriei Sascut.

În cadrul întâlnirii, părintele Pavel Drăgan de la Parohia Bălcuţa a prezentat tema „Formarea spirituală a tinerilor“, în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi al Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografiilor bisericeşti din Patriarhia Română. „Societatea de astăzi, secularizată, se confruntă cu numeroase şi foarte grave probleme. Ca într-un coşmar, fiecare lună care a trecut de la Revoluţia din 1989 a scos la iveală drame cumplite, pe care nu le-am bănuit decenii de-a rândul. Societatea este dominată în mare parte de egoism, însă există printre noi oameni care au suflete de aur şi care sunt măcinaţi încet-încet de răutatea acestei lumi, pentru că se află în fapt într-o criză de comunicare. În acest context, misiunea Bisericii şi implicit pastoraţia tinerilor devine tot mai anevoioasă, fiind nevoită să-şi găsească căi adecvate de comunicare cu tinerii prin care să le înfăţişeze prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în lume şi în viaţa lor. Educaţia creştin-ortodoxă nu se va limita doar la transmiterea unor informaţii, ci va accentua, în special, formarea morală şi spirituală a copiilor şi tinerilor şi punere în acord a vieţii lor cu idealul Evangheliei lui Hristos, de iubire şi întrajutorare a aproapelui, de respect faţă de părinţi şi profesori, de fidelitate faţă de valorile şi tradiţiile neamului românesc“, a subliniat preotul Pavel Drăgan.

Citește despre: