Conferinţa semestrială a preoţilor Protopopiatului Vaslui

Episcopia Huşilor

Conferinţa semestrială a preoţilor Protopopiatului Vaslui

Centrul de zi al Parohiei „Sfântul Ioan“ din Vaslui a găzduit luni, 26 mai 2014, conferinţa semestrială a preoţilor Protopopiatului Vaslui. Întrunirea a fost prezidată de Preasfinţitul Episcop Corneliu.

Preoţii Protopopiatului Vaslui s-au reunit luni, 26 mai 2014, la Centrul de zi al Parohiei „Sfântul Ioan“ din Vaslui. Conferinţa semestrială a slujitorilor sfintelor altare a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor. Alături de ierarhul locului şi de părinţii parohi a fost prezent pr. Adrian Chirvase, protopop al Protopopiatului Vaslui. Tema întâlnirii a fost dedicată Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Părintele Valeriu Escu de la Parohia Puntişeni a expus un referat în care a punctat reperele mai importante din viaţa Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu şi a familiei sale, principalele acţiuni ale politicii sale interne şi externe, precum şi importanta sa activitate edilitară. „După susţinerea referatului, a urmat cuvântul Preasfinţitului Părinte Corneliu, care a completat cu multe date inedite portretul de sfânt al Voievodului Constantin Brâncoveanu. Ctitor de lăcaşuri sfinte atât în ţară, cât şi în Transilvania sau în Orientul apropiat, protector al tiparului, al şcolilor şi al spitalelor, Sfântul Voievod, alături de familia sa, se constituie în adevărate modele pentru toate generaţiile, de trăire şi mărturisire creştină în vremuri tulburi. Dincolo de toate realizările sale ca domnitor, mărturisirea de credinţă a sa şi a fiilor săi rămâne peste veacuri icoană a adevăratului creştin. Pornind de la exemplul Sfinţilor Brâncoveni, Preasfinţia Sa a vorbit despre importanţa educaţiei creştine, despre familia creştină, într-o lume tot mai confuză şi lipsită de valori perene“, a relatat pr. Cosmin Gubernat, consilier al Sectorului cultural şi social-misionar al Episcopiei Huşilor. În partea a doua a conferinţei s-au discutat mai multe probleme din viaţa parohiilor, căutându-se punctual soluţiile cele mai viabile. La final, din îndemnul Episcopului Huşilor, Corul „Dignus est“ al preoţilor din Episcopia Huşilor, dirijat de părintele Adrian Buimac, a susţinut un concert de muzică religioasă. „Prin intermediul acestui moment s-a exemplificat strădania misionară pe care preoţii o depun prin intermediul muzicii, ajungând la inimile şi sufletele celor care îi ascultă“, a adăugat pr. Cosmin Gubernat.

Omagiu pentru preotul Pavel Pleşca

În cadrul conferinţei semestriale cu preoţii Protopopiatului Vaslui a fost ţinut un moment de reculegere pentru părintele Pavel Pleşca de la Parohia Burgheleşti, Protopopiatul Vaslui. Vrednicul slujitor al sfântului altar a plecat la Domnul pe 17 mai 2014. „Preasfinţitul Corneliu a evocat chipul smerit al vrednicului de pomenire preot Pavel Pleşca, paroh al Parohiei Burgheleşti. Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe preoţii prezenţi să ţină un moment de reculegere în amintirea vrednicului preot, tată a şapte copii, ctitor a două biserici în comunitatea pe care a păstorit-o timp de 34 de ani, prezentând şi câteva repere din viaţa acestui devotat slujitor al sfântului altar. Trebuie amintit faptul că inima părintelui Pavel Pleşca a încetat să mai bată, după o suferinţă mai veche, dobândită în eforturile sale necontenite de a zidi biserici într-o vreme în care acest lucru era împotriva rânduielii atee impuse de regimul comunist. Slujba de înmormântare a avut loc luni, 19 mai 2014, într-o atmosferă emoţionantă, Preasfinţitul Părinte Corneliu fiind în mijlocul familiei şi al numeroşilor enoriaşi, susţinându-i, încurajându-i şi alinând sufletele celor ce l-au cunoscut pe preotul Pavel Pleşca“, a spus pr. consilier Cosmin Gubernat.