Conferință „Valori Culturale Românești” – Arhim. Mihail Daniliuc: „Biserica noastră s-a indentificat ființial cu aspirațiile de unire și unitate ale neamului românesc”

Arhiepiscopia Iaşilor

Conferință „Valori Culturale Românești” – Arhim. Mihail Daniliuc: „Biserica noastră s-a indentificat ființial cu aspirațiile de unire și unitate ale neamului românesc”

În cadrul proiectului educațional „Valori Culturale Românești”, aflat la cea de a XX-a ediție, părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia-Neamț și cadru didactic al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, a susținut conferința inaugurală „Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, eveniment ce a avut loc vineri seara, 9 noiembrie 2018, în sala „Justin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan. Elevi și profesori ai seminarului teologic nemțean dar și din partea Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași au participat și au adresat întrebări invitatului în legătură cu tema propusă.

Zeci de elevi, cadre didactice dar și invitați au luat parte în după amiaza zilei de vineri, 9 noiembrie a.c., la conferința susținută de părintele profesor arhim. Mihail Daniliuc de la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, eveniment ce a avut ca temă „Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”. Invitatul a expus auditoriului, într-un fir cronologic, contribuția clerului și a credincioșilor Bisericii Ortodoxe la făurirea idealului național. În cadrul conferinței inaugurale, părintele arhimandrit a reușit să expună etapele, sacrificiile și contribuția Bisericii și a ierarhilor ei la înfăptuirea actului Marii Uniri din anul 1918.

1 decembrie 1918 - „Dumnezeu a îngăduit să se îndeplinească acest vis de veacuri”

„Biserica noastră Ortodoxă s-a indentificat ființial cu aspirațiile de unire și unitate ale neamului românesc. A luptat prin cuvânt scris, prin cuvânt rostit, prin predici, prin mobilizarea maselor, prin cărți de cult, prin cărțile de literatură religioasă, tocmai pentru a vedea acest vis de veacuri împlinit, iar Dumnezeu a îngăduit să se îndeplinească acest vis de veacuri doar că n-am știut să păstrăm sau să prețuim acest mare dar al unității, dovadă că doar după 22 de ani de la Marea Unire, mă refer la 28 iunie 1940, România a fost din nou sfârtecată, pierzând Basarabia și Bucovina, și iată că deși celebrăm această mare unire, România nu mai este la fel de mare. Nădăjduim că Dumnezeu, în a Sa milă, va rândui în acest veac sau în cel viitor ca această Românie Mare să redevină la fel de mare după cum au dorit-o înaintașii” a vorbit publicului prezent arhim. Mihail Daniliuc.

„Astăzi acest adevăr istoric nu prea mai convine intelectualilor, istoricilor, tăgăduind valoarea, implicarea și modul în care Biserica noastră Ortodoxă a sprijinit neamul românesc în procesul de împlinire națională. Drept aceea, trebuie să cunoaștem acest adevăr istoric și mai ales, să continuăm cât putem, aceeași luptă pe care au avut-o ai noștri înaintași: preoți, mireni, episcopi, călugări, aceea de a se pune în slujba neamului românesc, văzând că prin propășirea neamului, de fapt, Biserica devine acel stâlp care întotdeauna s-a oferit ca o mireasă pentru slujirea poporului român” a adăugat spre final părintele profesor.

„«Valori Culturale Românești» deoarece chiar avem nevoie de valori”

„Proiectul «Valori Culturale Românești» devine unul din inițiatorii acestui tip de activitate, unul din cele mai longevive proiecte școlare din regiunea Moldovei și tind să cred că și la nivel național. Alături de părintele profesor Viorel Laiu de la Seminarul Teologic «Veniamin Costachi» am avut ideea în urmă cu 10 ani de a crea un proiect care pune în legătură două școli prestigioase ale țării, două școli care au contribuit substanțial la evoluția culturală a spațiului Moldovei. L-am intitulat «Valori Culturale Românești» deoarece chiar avem nevoie de valori, iar ediția a XX-a dedicată Centenarului Marii Uniri, este o ediție care are ca punct de plecare credință, ca și continuitate adevăr, care are ca și punct de reper unitatea tuturor românilor” ne-a declarat prof. Sorin Sitea, cadru didactic al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași.

„Dacă acest proiect acoperă latura culturală, noi ne doirm ca această activitate să acopere și latura spirituală. Mă gândesc că acești tineri care participă la proiect, aproximativ 250, sunt cei care doresc să îl cunoască pe Hristos, să îl cunoască și prin activitățile religioase, culturale dar mai ales, să îi mulțumească Bunului Dumnezeu pentru darurile primite, de aceea fiecare ediție se încheie cu săvârșirea Sfintei Liturghii. Știm că Liturghia înseamnă Euharistie, știm că Euharistia înseamnă mulțumire și vrem să dăm slavă lui Dumnezeu pentru că iată, sănătoși fiind, suntem împreună cu acești tineri minunați și nu dorim altceva decât să întinerim și noi, să ne bucurăm și să gustăm din seva de cunoaștere și relaționare, acest lucru fiind un bun penar. Țin să mulțumesc organizatorilor acestei ediții, domnului prof. Sorin Sitea, inima acestui proiect, mulțumiri conducerii Colegiului Național «Mihai Eminescu» din Iași care a făcut posibilă această reîntâlnire, și nu în ultimul rând, Înaltpreasfințitului Părinte Teofan pentru înalta binecuvântare ca fim prezenți și în această ediție aici, la Iași” a declarat părintele prof. Viorel Laiu, directorul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț.

Programul acestui proiect va continua mâine dimineață, sâmbătă, 10 noiembrie a.c., începând cu ora 10.00, în Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii, unde istoricul Cătălin Turliuc va propune participanților o temă de actualitate – „Reflecții asupra unui destin istoric. Românii și Marea Unire”. Totodată, elevii celor două instituții școlare vor concura în cadrul Concursului de istorie și religie „Oltea Doamna”, activitate dedicată evenimentului de la 1 decembrie 1918.  Duminică, 11 noiembrie, elevii și profesorii vor participa la Sfântă Liturghie la Parohia Banu din Iași.

Pentru mai multe detalii cu privire la Proiectul „Valori Culturale Românești”, click aici.

Citește despre: