Conferinţe duhovniceşti în Moldova

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Conferinţe duhovniceşti în Moldova

În Mitropolia Moldovei şi Bucovinei vor fi organizate în mai multe parohii dezbateri dedicate Postului Mare. Profesorul Cornel Constantin Ciomâzgă se va întâlni în zilele de 3 şi 4 aprilie 2016 cu credincioşii din Moineşti şi Oneşti.

Parohia „Sfântul Mucenic Iulian din Tars“ din Campusul Studenţesc „Tudor Vladimirescu“ din Iaşi organizează duminică, 3 aprilie 2016, seara duhovnicească „Sfânta Cruce - bucuria creştinilor“. Invitatul evenimentului, care se va desfăşura în biserica parohială, va fi arhimandritul Arsenie Butnaru, stareţul Mănăstirii Vlădiceni din judeţul Iaşi. Conferinţa face parte dintr-un program duhovnicesc aparte al Parohiei „Sfântul Iulian din Tars“, gândit de preotul paroh Florin Chirilă, care este şi inspector bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor. Precizăm că în prima săptămână din Postul Mare credincioşii din parohia amintită s-au rânduit la citirea Psaltirii.

Duminică, 3 aprilie 2016, de la ora 17:00, în sala de festivităţi a Primăriei Moineşti, va avea loc conferinţa „Bătrânii frumoşi şi liberi“, susţinută de renumitul scriitor creştin, profesorul Cornel Constantin Ciomâzgă. Evenimentul se va desfăşura cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la iniţiativa părintelui Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, şi face parte din seria întâlnirilor duhovniceşti pe care Protopopiatul Moineşti le organizează în perioada Postului Mare, sub genericul „Trepte spre înviere“. Acestea au loc în contextul activităţilor desfăşurate cu prilejul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox.

Profesorul Cornel Constantin Ciomâzgă va fi prezent o zi mai târziu la Oneşti. În sala Cinematografului Capitol din municipiul Oneşti, se va organiza luni, 4 aprilie 2016, de la ora 18:00, conferenţa „Bătrâni frumoşi şi liberi“ (o perspectivă inedită asupra fericirii). Această conferinţă este o provocare atât pentru vârstnici, cât şi pentru tineri. Partenerii Protoieriei Oneşti în organizarea serilor duhovniceşti sunt: Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja şi Primăria Municipiului Oneşti.

Citește despre: