Congresul Internațional de Istorie a Presei de la Timișoara a ajuns la final
Congresul Internațional de Istorie a Presei, ediția a IX-a, cu tema „Tradiții ale presei științifice” s-a încheiat. La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a prezentat tema „Presa bisericească, punct de convergență între religie și ştiință”.
„Am putea spune că, după 1989, Hristos a fost lăsat să intre, din nou, în breasla jurnaliștilor. Mulțumesc tuturor acelora care L-au lăsat pe Hristos să fie «redactor-șef» sau «președinte fondator» al unor publicații de spiritualitate și de cultură românească”, a menționat Ierarhul.
Un mesaj a avut şi academicianul Eugen Simion.
„Cel puțin după 1990, presa a avut un rol activ, devenind un instrument al cunoașterii societății. Totodată, s-a schimbat și figura jurnalistului, pentru că, astăzi, el nu mai este un om care scrie, făcând o proză, la fel ca Eminescu, ci el a devenit un politolog sau un analist. Din păcate, presa de azi nu se mai ocupă de temele naționale, ci doar de negativitățile societății, făcând, astfel, o educație a deromânizării societății românești”, a declarant academicianul Eugen Simion.
Un invitat special a fost părintele Nicolae Dascălu, consilier patriarhal și director al publicațiilor „Lumina”, care a moderat Secțiunea a II-a, „Tipologia publicațiilor științifice”, aducând în atenție comunicarea „Jurnalism de știință și abordări interdisciplinare în presa bisericească ortodoxă”.
„Discursul presei bisericești, în relația dialogului dintre teologie, filozofie și știință, este fundamentat, de fapt, pe cercetările interdisciplinare, care se desfășoară atât Facultățile de Teologie, cât și în eparhiile ortodoxe din țară și străinătate. Există o preocupare a teologilor implicați în învățământul universitar înspre această direcție, o preocupare a unor profesori cercetători din diferite domenii care vin către teologie, către mediul bisericesc. Ca atare, presa bisericească nu inventează ceva, ci ea aduce, în fața opiniei publice, o realitate a Bisericii în societate”, a precizat părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu.
Congresul internațional a debutat vineri, 15 aprilie 2016, în Aula filialei din Timișoara a Academiei Române.
Sursa: basilica.ro