„Considerăm binecuvântarea acestui început de lucrare rod al harului lui Dumnezeu“
În Duminica întâi după Rusalii, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Râşeşti, Protopopiatul Huşi. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a pus piatra de temelie pentru biserica ce se va ridica în această parohie.
Parohia Râşeşti din Protopopiatul Huşi a fost ieri gazda unui eveniment religios prilejuit de slujba punerii pietrei de temelie pentru sfântul lăcaş care se va ridica pentru această comunitate. De dimineaţă, soborul de preoţi, autorităţi locale şi un număr mare de credincioşi l-au întâmpinat pe Preasfinţitul Corneliu, în glasul clopotelor şi al cântării "Pre Stăpânul". Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Episcopul Huşilor pe un podium amenajat în curtea sfântului lăcaş. După cum ne-a relatat pr. Ioan Petru, protopop al Protopopiatului Huşi, în cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, PS Corneliu a vorbit despre rolul credinţei şi al îndoielii, prin care trec uneori credincioşii, îndemnând la păstrarea credinţei, dându-i exemplu pe sfinţi. "Considerăm binecuvântarea acestui început de lucrare rod al harului lui Dumnezeu, care lucrează în fiecare credincios şi donator, Biserica fiind poarta de intrare în lumina veşniciei", a spus PS Corneliu. La final a fost oficiată slujba punerii pietrei de temelie pentru Biserica "Naşterea Maicii Domnului" şi "Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul". Hrisovul de sfinţire a fost citit de pr. protopop Ioan Petru. "Părintele paroh Florin Băhnăreanu a prezentat darea de seamă privind întocmirea proiectului şi a autorizaţiei de construcţie, amintind numele sponsorilor care au contribuit până în prezent, mulţumind Preasfinţitului Corneliu pentru încrederea şi sprijinul acordat la demararea lucrărilor. La plecare, Episcopul Huşilor i-a binecuvântat pe credincioşi, îndemnându-i să finalizeze lucrarea pe care au început-o, adică să sprijine ridicarea noului sfânt lăcaş", a relatat pr. protopop Ioan Petru.
În parohia Râşeşti mai există o biserică, închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, aflată în cimitirul satului, care nu mai corespunde nevoilor credincioşilor. Acest sfânt lăcaş va funcţiona, după construirea noii bisericii, ca şi capelă de cimitir.