Cercetătorii istoriei religiilor au stabilit că activitatea sexuală a persoanelor de același sex a fost răspândită în multe locuri și aproape pe tot parcursul istoriei omenirii. Se cuvine sublinierea că există unele înțelesuri greșite cu privire la sensul termenului homosexualitate.

Termenul derivă din grecescul homos care înseamnă “același” iar nu din latinescul homo ce înseamnă om, cum în chip eronat înțeleg mulți. Așadar  termenul în sine de homosexualitate însemnează acțiunea de a întreține relații intime, nepermise de Dumnezeu, între cei de același sex, indiferent că aceștia sunt bărbați sau femei. Precizăm iarăși că eronat pentru astfel de relații între femei s-a încetățenit, aproape în exclusivitate, termenul de lesbianism. Cuvântul în cauză provine de la insula Lesbos sau Mitilene, situată în partea de est a Mării Egee unde se crede că ar fi evoluat acest păcat cunoscut și numele de safism sau tribadism.

Istoricul și romancierul Umberto Eco scria într-una din cărțile sale că această practică s-ar fi dezvoltat mai ales în mănăstiri, desigur fără a se referi la un anumit tip de mănăstire, păgână ori creștină. Acest păcat, considerat ca abominabil de către Sfânta Scriptură era foarte răspândit în lumea greacă de la cele mai înalte până la cele mai de jos categorii sociale. Homosexualitatea a fost definită drept marea boală a Greciei (cf. Doellinger J. J. The Gentile and the Jew, II , p. 239 apud William Barclay, Analiza semantică a unor termeni din Noul Testament, Societatea Misionară Română, Wheaton, Illinois, U.S.A., 1992, p. 30) și se regăsește printre locuitorii din Corint, probabil chiar și printre unii de curând convertiți la credința în Hristos și mai greu adaptabili exigențelor moralei creștine, încât, la vremea potrivită, Sfântul Pavel a fost determinat să intervină prompt pentru a o incrimina și stopa ( I Cor. 6, 9). Din versetul 11 al capitolului 6 al Epistolei către Corinteni, reiese că, într-adevăr, unii dintre membrii Bisericii așa erau înainte de a-l cunoaște pe Domnul Hristos, dar că prin credința lor în Domnul s-au spălat, s-au sfințit și s-au îndreptat.

Culmea ironiei este că o practicau și cei considerați drept cuvânt, oamenii luminați ai antichității, cum ar fi Platon și Socrate. Să nu se uite că una dintre acuzele aduse marelui filosof Socrate a fost și aceea de a fi corupt tinerii. După cum observă W. Barclay, informațiile despre acest obicei dezgustător și degradant pentru specia umană nu este amintit de către scriitorii creștini, ci de păgâni, fiindcă ei înșiși erau dezgustați peste măsură de un viciu fără egal în lumea animală.

Dintotdeauna omul a încercat să-și justifice păcatul

Considerată ca un mare păcat de către Biblie, homosexualitatea apare ca o deviere sexuală fiindcă cel stăpânit de acesta simte o atracție psiho-sexuală predominantă și persistentă față de membrii aceluiași sex, deși homosexualitatea a fost și mai este încă privită în chip diferit în funcție de societate, cultură și civilizație. Chiar din zorii creștinismului dar mai ales începând cu secolul al XI-lea homosexualitatea a fost privită ca o gravă abatere de la morala creștină a Bisericii și ca o amenințare maximală la adresa familiei și chiar a statului. Dacă atitudinea de respingere și condamnare reflectă fără nici o îndoială tradiția iudeo-creștină cu privire la cosmologie, în contextul altor religii și civilizații a fost privită cu totul altfel, mai ales în lumea elenistică, în care, așa cum precizam, a cunoscut o foarte largă răspândire. Era răspândită printre soldații Dorieni cel puțin din sec. VIII î.Hr. Întreținerea de relații intime între senior și junior era considerată ca un semn al maturității masculine, și nu de puține ori un motiv al promovării iar în cadrul ritualurilor cultice din Mesopotamia și Canaan, homosexualitatea și prostituția erau ridicate la rang de religie. Și totuși chiar și atunci legislația locului impunea unele restricții. Dacă Codul hitit, spre exemplu, interzicea categoric incestul dintre tată și fiu, cel asirian se limita doar la interzicerea violului homosexual. În gândirea iudeo-creștină opoziția dintre bine și rău, dintre spirit și trup, dintre parte bărbătească și parte femeiască a impus un ethos cu valențe ascetice care nu avea decât să repudieze plăcerea ca pe o piedică primejdioasă în calea mântuirii sufletului.

Chiar dacă această așa zisă deviere s-a acutizat în unele regiuni ale lumii și din nefericire a început chiar să fie justificată de unii, interpretând-o ca pe un fel de tară ereditară, Biblia dezaprobă o astfel de abatere. Ca și alte scăderi morale, homosexualitatea s-a perpetuat peste veacuri de la unele popoare păgâne ale antichității iar atitudinea față aceasta a variat de la un popor la altul în funcție de cultură și motivații. La vechii mesopotamieni, spre exemplu, nu era considerat ca păcat întrucât se regăsea în practicile cultului dedicat zeiței Iștar, cu toate că la un moment dat unele texte juridice asiriene stipulau castrarea homosexualilor. Se știe că într-un fel sau altul, dintotdeauna omul a încercat să-și justifice păcatul. Alături de alte mari păcate ale veacului, considerăm că acesta este favorizat, printre altele, de prozelitismul înverșunat al unor religii păgâne de factură orientală ce nu pun nici un preț pe morală, secondată și de indiferența religioasă a multora cauzată în mare măsură și de necunoașterea voii lui Dumnezeu, expusă limpede în Sf. Scriptură și propovăduită permanent de către Sfânta Biserică.

Poziția Bisericii Ortodoxe față de aceste comportamente deviante este că nu pot avea nici-o compatibilitate cu morala creștină deoarece denaturează grosolan scopul și funcțiunea firească a organelor trupești, nu au nici o valoare procreatoare și se constituie într-un fel de parodie a unirii într-un singur trup (J. Breck, Darul sacru al vieții-tratat de bioetică,trad. de dr. Irineu Pop Bistriţeanu, Patmos, Cluj-Napoca, 2003, 128).

Considerată ca o faptă extrem de urâtă de către exponenții voii lui Dumnezeu, homosexualitatea, ca și lesbianismul de altfel, înțelese ca relație sexuală între persoane de același sex, este condamnat de Biblie cu o severitate maximală. Cea dintâi relatare despre această formă de perversiune o întâlnim în cartea Facerea, când se spune că bărbații din cetatea Sodomei au încercat să-i violeze pe musafirii lui Lot (cap. 18-19). De aici și denumirea de „sodomie” dată acestui păcat. Așadar denumirea de „sodomie” are legătură directă cu cetatea Sodoma vestită în antichitate pentru perversiunile locuitorilor ei.

Se pare că păcatul celor din cetatea Sodoma, amplasată în partea de sud-est a Mării Moarte, era dublat și de viol, homosexualitate forțată, după cum ar reieși din episodul cu cei doi îngeri sosiți aici și adăpostiți peste noapte în casa lui Lot, nepotul lui Avraam. Textul biblic ne informează că pe timpul nopții aflând de cei străini, oamenii cetății Sodoma au încercat să forțeze intrarea casei în care se aflau cei găzduiți de către Lot, cu scopul vădit de a-i viola (cap. 19, 5). Această abatere gravă de la morală apare în Biblie ca foarte urâtă de Dumnezeu încât se spune că exclusiv din cauza ei a fost distrusă prin foc acea cetate și mai apoi s-a abătut asupra lumii și marele diluviu, de urgia căruia nu au scăpat decât un grup compus din Noe, soția lui și cei trei fii ai săi cu soțiile lor (Fac. 8, 16). În opinia Sf. Nicodim Aghioritul acesta ar fi singurul păcat din cauza căruia s-ar zice că Dumnezeu ar fi regretat că l-a creat pe om (Fac. 6-7). Desigur nu trebuie să ne imaginăm că acela ar fi fost singurul păcat practicat de locuitorii acelei cetăți după cum preciza și profetul Iezechiel când zicea: Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belșug și într-o liniște apăsătoare, ca și fiicele ei, și nu sprijinea mâna celui nenorocit și a celui lipsit (cap. 16, 49), dar sodomia le depășea pe toate celelalte în ceea ce privește gravitatea fiindcă același profet spune că homosexualitatea era secondată de mândrie, îmbuibare și lenevie (vers. 49-50). Nu este exclus ca homosexualitatea să se fi practicat și în cetățile vecine: Gomora, Adma, Țoar și Țeboim, pe care același profet (Iezechiel) le numește fiice ale Sodomei fiindcă probabil îi erau vasale și îi urmau cu consecvență aceleași răutăți.

O aberaţie sexuală

          O nelegiuire aproape similară s-a întâmplat și pe vremea când în Israel conduceau judecătorii, în cetatea Ghibeea (cap. 19). Căzând pradă poftei desfrâului-homosexualității asociat cu violul, ghibeoniții au avut și ei parte de osândă divină ca și locuitorii din cetățile Sodoma și Gomora. Astfel, seminția lui Veniamin care s-a făcut vinovată de a fi tolerat acea mare nelegiuire consumată în teritoriile sale și pentru că a luat chiar apărarea celor nelegiuiți a fost practic exterminată în urma unei confruntări armate cu celelalte seminții sosite ca să-i pedepsească pe cei vinovați. Din context rezultă indubitabil că ambele cazuri au stârnit mânia divină ce i-a lovit necruțător pe cei ce s-au pretat la săvârșirea unor astfel de fapte.

          Cartea Leviticul consideră homosexualitatea printre păcatele cele foarte grave fiindcă este o aberație sexuală iar cei implicați într-o astfel de nelegiuire devin nefolositori sfidând legile morale și pe cele ale creației divine și de aceea se și propunea pedeapsa cu moartea. Și despre Onan, al cărui nume semnfică „puternic, viguros” care n-a vrut să se nască un fiu pentru fratele său care murise, Dumnezeu l-a omorât ca pe unul care nu era folositor (Fac. 38, 10). De subliniat că și în cazul acestei nelegiuiri nu se pronunță de către legiuitor o sentință fără o justificare reiterându-se ca și pentru alte fapte grave sintagma: “să piară răul din mijlocul vostru”. Preocuparea majoră a Legiuitorului Suprem era ca răul individual sau colectiv să nu ia proporții și să nu devină, prin imitație, un rău imposibil de controlat (Lev. 20, 13). Porunca; „Să nu fie nici un sodomit din fiii lui Israel” (Deut. 23, 17) a fost respectată cu sfințenie de către fiii poporului ales. Pedepsirea homosexualilor prin foc ori sabie atrăgea atenția asupra necesității menținerii purității vieții aici în lume, dar putea fi în același timp și un fel de avertisment al pedepsei eshatologice prin focul care îi aștepta pe cei vinovați de acest păcat, ca unii care aidoma lui Onan sunt nefolositori.

          Din punct de vedere scripturistic, aşadar, homosexualitatea rămâne un păcat foarte grav și era privită de către aghiografi ca o mare urâciune. Prima carte a Bibliei atenționează că marea catastrofă ce s-a abătut asupra amintitelor cetăți, la care fac referire și unele cărți profane, își are cauza directă în urâciunea acelui păcat cu totul împotriva firii și a rânduielii divine (Deut. 29, 23). Cartea Leviticul vorbește despre o interdicție categorică; „Să nu te culci cu bărbat ca și cu femeie, aceasta este spurcăciune” (cap. 18, 22); „De se va culca cineva cu bărbat ca și cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire și să se omoare, că sângele lor asupra lor este” (idem, cap. 20, 13).

          Sfinții Părinți ai Bisericii condamnă și ei cu multă vehemență această anomalie comportamentală. În Canonul 7 dintr-o epistolă canonică, Sf. Vasile cel Mare scria: „Stricătorii de parte bărbătească și stricătorii de animale, și ucigașii, și fermecătorii și adulterii și idolatri sunt vrednici de aceeași pedeapsă. Iar în privința celor ce treizeci de ani s-au pocăit pentru necurăția ce au făcut-o întru neștiință, nu se cuvine a se îndoi de primenirea lor”. La rândul său, Canonul 61 Apostolic precizează că dintre păcatele trupești, adulterul și homosexualitatea constituie în impedimente pentru primirea Tainei Preoției. Sf. Ioan Gură de Aur definește această abatere de la rânduielile naturii ca pe „o nebunie monstruoasă, nefirească înclinare a celor care L-au părăsit pe Dumnezeu. Această nebunie care este mult mai rea decât desfrânarea, îl degradează pe om, coborându-l mai jos decât animalele” (Vezi: Omilia a IV-a la Epistola către Romani I, 26-27).

În concluzie deci, se poate spune că, bazată pe Sf. Scriptură, Biserica Ortodoxă dezaprobă homosexualitatea nu doar pentru faptul că implică un act cu totul contrar naturii umane ce încalcă Legea sfântă a lui Dumnezeu, valabilă încă și pentru creștini după cum subliniază apostolul când zice: „Legea, negreșit, este sfântă, și porunca este sfântă și dreaptă și bună” (Rom. 7, 12), dar și pentru că este împotriva creației divine. Profeții biblici au considerat-o ca pe o culme a răutății și a stricăciunii umane. Practic cei care se complac în acest păcat, bărbați sau femei devin cu totul inutili și o primejdie pentru perpetuarea speciei umane. Pe lângă aceea că nu vor moșteni împărăția cerurilor, în lipsa pocăinței, după cum avertizează Sf. Pavel (I Cor. 6. 8-10), cei cuprinși de această patimă, așa numiții „gays” (în limba engleză) primesc ei înșiși plată pentru rătăcirea lor (Rom. 1, 27) uneori chiar din această viață efemeră, ca pe un fel de arvună a pedepselor veșnice (boli cumplite cum ar fi: pneumocistita, sarcomul lui Kaposi, SIDA asociate cu unele tulburări psihice grave).

Astăzi ne aflăm în situația în care păgânismul cu moravurile și tabieturile sale revine cu mare forță în actualitate iar creștinismul autentic are de înfruntat aceleași mari neajunsuri care pun în primejdie însăși morala creștină chiar dacă prostituția nu mai este legată de religie ci doar de idolul banului. Cu toate că nu mai există marea zeiță Afrodita a desfrâului din Corint și nici sanctuarele dedicate ei, se ridică totuși la nivel de cult glorificarea sexului chiar de către unii care se consideră creștini. Deși cel puțin formal homosexualitatea este de neacceptat de către creștinii, practica probează uneori contrariul deoarece inseminarea in vitro se dorește a fi tocmai un sprijin pentru cuplurile de homosexuali care, chipurile, ar vrea să mimeze viața de familie. Cel ce săvârșește o astfel de fărădelege este atenționat de către Sf. Pavel că păcătuiește grav împotriva propriului său trup (I Cor. 6, 18) iar trupul omului nu trebuie batjocorit fiindcă are destinația de a fi templu al Duhului Sfânt (I Cor. 6, 19).

Bibliografie:

Petre Semen, Păcatul-boală a sufletului-coordonate biblice, Editura Panfilius, Iași, 2004, p. 124-129:

Gilbert Herdt, Homosexuality, în „The Encyclopedia of Religion,” Mircea Eliade, editor in chief, Volume 5, Macmillan Publishing Company, New-York, Collier Macmillan Publisher, London, 1987, Complete and unabridged edition, 1993, p. 445-447;

Edouard Lipinski, homosexualité , în “Dictionnaire Éncyclopedique de la Bible”, Éd. Brépols, 1987, p. 595; Homosexualitate, în „Dicționar Enciclopedic de Iudaism”, Edit. Hasefer, București, 2001, p. 618; Homosexualitate, în „Dicționar Biblic,” Editura Cartea Creștină, Oradea, 1995, p. 530;

Gui Greenfield, Homosexuality, în „Holman Bible Dictionary”, Nashville-Tennesse, 1991, p. 663-664;

Eugen Safta Romano, Arhetipuri juridice în Biblie, Editura Polirom, Iași, 1997, p. 196-197; Homosexuality, în „The Interpreter's Dictionary of the Bible”, Abingdon Press Nashville, 1991, p. 639;  Homosexuality, în “The Illustrated Bible Dictionary”, Part 2, Inter-Varsity Press, England, 1998, p. 657;

William Barclay, Analiza semantică a unor termeni din Noul Testament ( a se vedea cuvântul Porneia ), Societatea Misionară Română, Wheaton, Illinois U. S. A., 1992, p. 28-32;

John Breck, Darul sacru al vieții-tratat de bioetică, trad. de Irineu Pop Bistriceanu, Patmos, Cluj-Napoca, 2003, p. 128