6,5% din populaţia Uniunii Europene sunt străini, iar 9,4% sunt născuţi în afara graniţelor ţărilor unde trăiesc.

O statistică a Uniunii Europene publicată de Eurostat anul trecut arată că aproape 10% din locuitorii Uniunii Europene sunt născuţi în afara ei, ceea ce arată tendinţa uriaşă de devenire a blocului naţional într-un conglomerat cosmopolit care nu împărtăşeşte tradiţiile sau valorile europene.

Mai precis, în 2010, existau 32,5 milioane de străini în Uniunea Europeană, adică 6,5 % din populaţia totală a UE. Cea mai mare parte dintre ei, 20,2 milioane sunt cetăţeni ai altor state care nu fac parte din Uniunea Europeană. De vreme ce cetăţenia şi politica ei diferă în ţările Uniunii Europene, cele mai clare date sunt date de ţara de origine, sau ţara în care te-ai născut.

În prezent există 47,3 milioane de oameni în UE care nu s-au născut în ţările în care locuiesc, adică 9,4% din populaţia totală a uniunii.

Analizând aceste cifre statistice putem vedea de ce autorităţile de la Bruxelles refuză în mod sistematic să recunoască originile creştine ale Europei, fundamentele culturale şi tradiţionale ale ţărilor membre şi acceptă un complex socio-cultural sincretist şi utopic, de factură de stânga, în care diversitatea nu este motivată valoric şi în care majoritatea cu toată bogăţia sa de tradiţii (în care religia este fundamentală) trebuie să se supună unei minorităţi ateiste, însă cu o educaţie care îi conferă acces la posturi oficiale. Uniunea Europeană nu este altceva decât o uniune de state formate din cetăţeni cu drepturi depline. Ori aceşti cetăţeni, în majoritatea lor, afirmă valorile creştine ale Europei, covârşitor în sudul continentului.

De asemenea, toate conceptele occidentale de libertate, democraţie, drepturile omului, diversitate, toleranţă, ajutor social, sunt fundamentate pe credinţa creştină în nemurirea sufletului, egalitate, iubire de aproapele, umanitate.

Refuzul conştient al autorităţilor politice europene de a conştientiza rădăcinile creştine ale Europei este de fapt o infracţiune gravă de conştiinţă şi un furt calificat al identităţii popoarelor europene. Creştinătatea proclamă de 2000 de ani toleranţa, iubirea fraternă, ajutorul reciproc, compasiunea, valorizarea persoanei, unicitatea absolută a acesteia în faţa grupului. Aceleaşi valori sunt proclamate, cel puţin verbal de către capii politici europeni, însă aceste valori sunt rupte de matca lor originară, de rădăcinile lor evanghelice şi de sensul lor veşnic.

Ateismul benevolent sau sincretismul gnostic sunt reziduuri ale gândirii umane care şi-au vădit caracterul metastatic şi sinucigaş în decursul istoriei. Aceste două forme de gândire umană au dus şi în trecut fie la decadenţă şi distrugere, fie la fosilizare muzeală, fie la excese dictatoriale ale terorii.

În vreme ce Statele Unite ale Americii, care nu au şi nu pot avea o legitimare religioasă şi istorică precum cea a Europei, clamează şi justifică prin credinţa creştină actul social, Uniunea Europeană, care este o aglomerare calitativă de istorie multimilenară, religie înfloritoare, cultură profundă, artă întemeietoare, păstrează o tăcere suspectă, în dosul căreia îşi fac cuibul confortabil societăţi agresiv anti-creştine, ateiste, ocult-seculare şi generatoare de moarte a tradiţiei şi credinţei, culmea, sprijinite de urmaşii suveranilor credincioşi ai Europei.

Din această perspectivă, o catedrală naţională poate da contur vizual identităţii religioase şi culturale ale unui neam credincios, urmaş de voievozi  şi de ţărani creştini, închinători ai Treimii.