Copii creştini, mutilaţi şi ucişi în conflictul islamic

Religia în lume

Copii creştini, mutilaţi şi ucişi în conflictul islamic

Cifra dată de UNICEF şi de Agenţia ONU pentru copiii africani ucişi se apropie de 400.000 – victime cu vârsta cuprinsă între două luni şi 16 ani.

Organizaţiile mondiale de protecţie a copiilor au raportat numeroase cazuri de copii „decapitaţi şi mutilaţi în luptele dintre creştini şi musulmani în Africa Centrală”. Cifra dată de UNICEF şi de Agenţia ONU pentru copiii africani ucişi se apropie de 400.000 – victime cu vârsta cuprinsă între două luni şi 16 ani.

Într-un interviu pentru The Guardian, Souleymane Diabate, reprezentantul UNICEF pentru Bangui, a declarat că „asistăm la un nivel fără precedent de violenţă împotriva copiilor. Tot mai mulţi copii sunt recrutaţi în grupuri armate, fiind trimişi direct în atacuri de răzbunare, chiar folosiţi pe post de bombe umane. Atacurile şi folosirea copiilor ca arme de război reprezintă o încălcare a dreptului uman internaţional şi a drepturilor omului. Trebuie să înceteze imediat! Este nevoie de acţiuni concrete de prevenire a violenţei împotriva copiilor din întreaga Africă!”.

Citește despre: