Copiii au nevoie de jocuri și jucării care dezvoltă creativitatea
Să vedem, spre exemplu, înşiruirea mărgelelor. Câte capacităţi şi deprinderi utile va obţine fetiţa făcând o asemenea podoabă cu mâinile sale! Este o ocupaţie simplă, care dezvoltă îndemânarea, sârguinţa şi atenţia, contribuie la însuşirea formei obiectelor, poate ajuta la stăpânirea numărării, dezvoltă gustul artistic şi fantezia, învaţă grija de alţii (dacă mărgelele sunt destinate pentru păpuşă sau pentru un cadou). De toate acestea va fi lipsit copilul căruia i-a fost cumpărat şiragul de mărgele din magazin.
Nu contribuie la dezvoltarea iniţiativei copilăreşti nici noua tendinţă de a crea o lume întreagă a personajelor jucării. Cel mai strălucit exemplu este „imperiul Barbie” Pentru ea poţi procura din magazine totul, începând de la rochii şi terminând cu automobilul sau iahtul. E bine, numai să fie bani. Dar pe cel care se pricepe la psihologia copiilor acest fapt nu-l va impresiona. Ca să se dezvolte, copilul trebuie să depună oarecare eforturi: să gândească, să imagineze, să înveţe să facă multe cu mâinile sale.
Iar aici totul este pus pe tipsie cu bentiţă roz. De ce să coasă, riscând să-şi împungă degetele, să croiască din bucăţi de stofa, să desfacă cusăturile şi să le coasă din nou, când rochia pentru păpuşă poate fi cumpărată din magazin? De ce să te oboseşti?
În concluzie, se formează psihologia cumpărătorului, deprinderea de a pluti la suprafaţă, de a se eschiva de la greutăţi – lucruri de care se plâng atât de des părinţii în prezent şi care îi sunt piedici copilului când merge la şcoală. Pentru că jocul, după afirmaţia unui mare psiholog pentru copii, D.B. Elkonin, este „şcoala comportamentului voluntar”. Jucându-se, copilul învaţă să-şi controleze emoţiile, să acţioneze la cerinţa altuia, şi nu doar la pofta proprie, însuşeşte diferite tipuri dificile de activitate.
Să vedem, spre exemplu, înşiruirea mărgelelor. Câte capacităţi şi deprinderi utile va obţine fetiţa făcând o asemenea podoabă cu mâinile sale! Este o ocupaţie simplă, care dezvoltă îndemânarea, sârguinţa şi atenţia, contribuie la însuşirea formei obiectelor, poate ajuta la stăpânirea numărării, dezvoltă gustul artistic şi fantezia, învaţă grija de alţii (dacă mărgelele sunt destinate pentru păpuşă sau pentru un cadou). De toate acestea va fi lipsit copilul căruia i-a fost cumpărat şiragul de mărgele din magazin.
Ce spaţiu pentru fantezia creativă i se oferă băieţelului care meştereşte pentru surioară o casă pentru păpuşi, sau copiilor care şi-au organizat un castel în miniatură din fotolii, pături şi perne!
(Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, traducere din limba rusă de pr. Nicolae Creţu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, p. 380-381)
Pruncii noștri frumoși, asemenea îngerilor, trebuie să intre și ei în biserică de la vârste fragede!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro