Prin anul 1996 a venit să se închine la noi la mănăstire o familie de ruşi foarte credincioşi, de viţă nobilă, care locuiau în Belgia (făceau deci parte din diaspora rusă). I-am dus să viziteze mănăstirea, pe urmă am urcat cu dânşii la Părintele Cleopa, să ia binecuvântare, şi apoi seara am mers la Părintele Ioanichie.

Cu Părintele Ioanichie au discutat direct în franceză. Aveau o mare dorinţă: aveau un singur copil şi mai voiau unul. Se vede că de mult doreau aceasta.

Părintele, după ce a stat de vorbă cu ei, le-a citit rugăciuni şi i-a binecuvântat. În paranteză fíe spus, puţini părinţi am văzut care să iubească copiii şi mamele care nasc prunci precum îi iubea Părintele Ioanichie, căci şi el provenea dintr-o familie cu mulţi copii şi îndemna familiile să aibă mulţi copii (şi dacă va fi posibil, unul să-l dea la mănăstire).

După vreo zece luni, am primit o scrisoare de la cei doi, în care îmi spuneau că acum li s-a născut şi cel de-al doilea copil, rodul rugăciunilor Părintelui Ioanichie. Am mers într-un suflet la părintele cu scrisoarea, iar sfinţia sa, cu un zâmbet larg, plin de bucurie, mi-a spus: „Slavă lui Dumnezeu! Mai am vreo 50 de astfel de copii”, desigur referindu-se la cei dobândiţi de credincioşi ca rod al rugăciunilor sale.

(Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 459)