Eram împreună cu copiii mei la Mănăstirea Sihăstria, în Săptămâna Patimilor din anul 2006. Băiatul meu în vârstă de 10 ani (atunci) nu mă asculta, voia să plece singur prin pădure la Schitul Sihla. În curte îl întâlnesc pe Părintele Ioanichie cu ucenicul său, merg către dânsul şi îl întreb:

- Ce să fac, părinte, nu mă ascultă băiatul?

Dar părintele îmi răspunde:

- Ce să mai faci, numai doi copii, ceilalţi unde sunt?

Mi-am dat seama că face referire la faptul că nu am mai mulţi copii, deşi puteam să fi dat naştere la mai mulţi la tinereţe, dar ziceam că nu am casă, nu am cu ce-i creşte, într-adevăr am făcut numai doi, am ales eu în locul lui Dumnezeu, acum trebuie să rabd.

(Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 496)