Cuviosul Părintele nostru Nil a vieţuit în Sfântul Munte al Athonului. La anul 1813 au început jefuirile tâlhăreşti în Sfântul Munte. Această urgie, văzând-o mai înainte Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi purtând grijă pentru călugării cei din Sfântul Munte al Athonului, a trimis pe robul său, Preacuviosul Părintele nostru Nil, Izvorâtorul de mir, care s-a arătat în multe feluri unui monah pe nume Teofan, pe care l-a vindecat de două patimi cumplite.

Acest Teofan a venit în Sfântul Munte pe la anul 1805 şi a rămas în Schitul Kavsocalivia unde a fost făcut rasofor. De aici s-a dus la Mănăstirea Rusikon, iar de acolo l-au trimis la metoc. Aici i-au venit ispite sufleteşti şi trupeşti şi, negăsind tămăduire aici, s-a dus în Capadocia, unde a fost tămăduit de la un cucernic preot. Acolo a căzut în alte ispite; de aceea a venit iarăşi în Sfântul Munte.

Neputând să vieţuiască nici cu stareţ sau nici cu altcineva, pentru că nu-l primea, se afla în mare nedumerire. Într-una din zile s-a dus să adune sulfină în apropierea schitului Kavsokalivia şi acolo era o colibă veche unde a văzut un bătrân necunoscut (acesta era Sfântul Nil). Şi închinându-se, au vorbit împreună. Intrând în colibă, Teofan privea cu uimire, iar bătrânul i-a zis: „Ce te uiţi? De voieşti să vieţuieşti aici, eu voi purta grijă de cele de nevoie”. Şi Sfântul a ieşit afară făcându-se nevăzut, iar Teofan a căutat să-l afle, dar nu l-a găsit, ci a simţit numai o bucurie în inima lui şi a vrut ca să rămână acolo, aducând cu osteneală cele spre hrană de la schit.

Părinţii de la Kavsocalivia şi de la Chilia „Întâmpinării Domnului” ştiau din auzite că în peşteră se află Moaştele Sfântului, dar nu îndrăzneau să le caute fiindcă se spunea că doi călugări s-au dus să sape ca să afle Moaştele Sfântului şi săpând, a căzut o piatră de sus şi a sfărâmat piciorul unuia. Celălalt a alergat la mănăstire ca să aducă ceva şl să-l ridice. Sfântul s-a arătat fratelui celui rănit în chipul unui călugăr străin şi l-a întrebat ce a pătimit; iar el i-a spus pricina.

Sfântul, apucând piciorul lui l-a tămăduit şi i-a zis: „Altă dată nici tu şi nici altcineva să nu vină aici să sape; apoi s-a făcut nevăzut. Iar cel tămăduit cu bucurie s-a dus şi s-a întâlnit cu tovarăşul lui ce se întorcea cu pătura şi i-a spus lui toate. De atunci nimeni nu mai îndrăznea să caute Moaştele Sfântului Nil.

După vindecarea lui Teofan şi porunca Sfântului ca să deschidă poteca pentru a putea merge cei ce aveau evlavie, pentru sănătatea sufletească şi cea trupească, unii dintre fraţi, auzind despre minunile Sfântului, au luat binecuvântare de la egumenul Mănăstirii Marea Lavră şi au început să sape temelia unei biserici ca să o zidească. Acolo au găsit preaslăvitele Moaşte ale Sfântului în anul 1815, la 7 mai, şi au dat de ştire Marii Lavre. Apoi au venit doi părinţi, care au luat Sfintele Moaşte şi le-au dus la mănăstire. Dar falca Sfântului, au lăsat-o la chilie, fiindcă s-a nevoit acolo, iar părintelui Teofan i-au dat o bucată mică din glezne.

(Cuviosul Nil Athonitul, Învăţături şi proorocii, editura Pelerinul, Iaşi, 1997, pp. 5-7)