De la originea sa şi până în zilele noastre, omenirea şi-a întemeiat credinţa în nemurire şi credinţa nestrămutată în viaţa de dincolo de mormânt pe următoarele principii:

1) pe descoperirea dumnezeiască, cuprinsă în Sfânta Tradiţie şi în Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament;

2) pe Mântuitorul Iisus Hristos şi slăvita Sa înviere;

3) pe învăţătura Bisericii;

4) pe învăţătura Sfinţilor Părinţi;

5) pe noţiunile de Dumnezeu, de suflet şi de natura acestuia;

6) pe concluziile raţiunii;

7) pe mărturisirea scriitorilor laici.

Am spus că omenirea şi-a întemeiat totdeauna credinţa sa în nemurire şi în viaţa viitoare în primul rând, pe adevărurile dezvăluite în Sfintele Tradiţii ale Bisericii şi în Sfintele Scripturi. Ştim că după primul nostru părinte, Adam, arta de a scrie a rămas încă mult timp necunoscută oamenilor. De aceea, adevărurile, principiile şi, în general, toată ştiinţa din acele vremuri se transmiteau prin viu grai. Astfel, adevărurile religiei, trecând din generație în generaţie, au ajuns până la Noe, care le-a transmis fiilor săi, iar aceştia coborâtorilor lor, noii generaţii de după potop. Popoarele coborâte din fiii lui Noe au păstrat adevărurile despre viaţa viitoare în tradiţiile lor până ce fiecare popor le-a înscris în cele din urmă în cărţile lor de credinţă. Prin urmare, adevărul despre nemurirea sufletului şi a vieţii sale de dincolo de mormânt s-a păstrat prin tradiţie până ce Moise, cel dintâi, a vorbit despre aceasta în scrierile sale de Dumnezeu insuflate, în deosebite locuri ale Pentateuhului.

Astfel, dacă adevărul despre viaţa de dincolo de mormânt până la Moise nu se păstra decât în tradiţia verbală, trecând din generaţie în generaţie, fapt înlesnit prin lungimea vieţii primilor oameni, ne întrebăm fireşte, dacă primii noştri părinţi ştiau că sunt nemuritori şi dacă aveau oarecare noţiuni despre viaţa de dincolo de mormânt? Auzind din gura lui Dumnezeu cuvântul „moarte”, Adam şi Eva au înţeles numaidecât că fuseseră creaţi nemuritori. Osândiţi la a muri, ei au aflat curând că Răs­cumpărătorul lor îi va scăpa din păcat, din osândă şi din moarte. Prin urmare, noţiunile de nemurire şi de viaţă viitoare nu erau nicidecum străine lui Adam. De aceea, acest adevăr revelat începu a se transmite din generaţie în generaţie, aşa că toate popoarele din antichitate aveau în tradiţiile lor noţiunea despre viaţa viitoare, însă şi-o reprezentau într-un chip diferit.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 260-261)