Viață Viitoare
 

Alinare în muncile iadului ‒ o căpățână de om mărturisește

„Pe cât este de departe cerul de la pământ, atât de mare este focul în al cărui mijloc suntem noi, de la picioare până la cap, cu totul arzându-ne. Și nu este cu putinţă cuiva din noi ca să vadă faţa altuia, iar când te rogi pentru noi, ne vedem puţin unul pe altul şi aceasta este pentru noi uşurare.”

Dragostea învinge moartea – sufletele care se iubesc vor fi veșnic împreună

Dumnezeu a dăruit celor ce sunt mântuiţi să rămână împreună până la ziua învierii şi să se bucure, aşteptând să li se facă pentru totdeauna dreptatea dumnezeiască.

În Împărăţia Cerurilor ne însoțesc numai faptele bune

Filantropia noastră, adică dispoziţia noastră de a dărui, rămâne în veac. Bunurile materiale se vor pierde, vor pieri, nu vor rămâne. Filantropia, însă, va rămâne în veac, pentru că Dumnezeu o va pomeni.

Care este diferența dintre păcatele de moarte și celelalte păcate?

Se numeşte păcat de moarte pentru că din pricina lui moare sufletul şi poate să învieze doar prin pocăinţă. Păcatul pentru suflet este aşa cum e rana pentru trup. Sunt răni pe care le putem tămădui, dar sunt şi răni care provoacă moartea. Acelaşi lucru se poate spune despre sufletul ucis de păcat, care nu poate simți fericirea veşnică.

„Păcatul vrajbei otrăvește atât viața noastră de aici, cât și pe cea de dincolo!”

Acei oameni au murit demult și vrajbele lor au fost uitate de generații. Numai păcatul disputelor lor a rămas, ca să-i vădească la înfricoșătoarea Judecată pe nefericiții repauzați, morți nepocăiți în vrajba lor, și ca să-i lipsească de veșnicele bunătăți ale Raiului, făgăduite celor milostivi, celor blânzi, celor făcători de pace și celor buni.

Omul ‒ rănit de patimi, vindecat de lucrarea virtuților

Aşa cum săracul, văzând comorile împărăteşti, îşi dă seama mai mult de sărăcia lui, la fel şi cel care cercetează virtuţile sfinţilor mari dobândeşte cuget mai smerit. Aşa cum cel care păstrează parfumul este trădat şi fără să vrea de miros, la fel şi cel care are înlăuntrul lui pe Duhul Sfânt este „trădat” de cuvintele şi smerenia lui. Aşa cum soarele vădeşte aurul strălucitor, la fel şi virtutea îl vădeşte pe omul care o are.

Cum poate îndura un părinte durerea pierderii propriului copil?

Copiii voştri nu s-au pierdut, ci în chip simplu v-au părăsit provizoriu, s-au întors din locul de exil în patria lor cea adevărată, din sclavie la libertate, de pe pământ la Cer, din moarte la viaţă. Măcar şi voi să fiţi învredniciţi de Dumnezeu de desfătarea acestei bucurii nesfârşite.

Moartea – „nu este sfârşitul, ci începutul, nu este dispariţie, ci descoperire”

„Să nu voiţi să mor”...  găsind o cale prin care să mă feriţi de mucenicia pregătită mie! „Să nu mă împiedicaţi să trăiesc”... împiedicându-mă de la a pătimi mucenicia! În comparaţie cu obişnuitele noastre moduri de a vorbi, viaţa şi moartea sunt aici inversate. 

Catacombele romane – leagănul Bisericii din Roma

Este minunat felul în care Dumnezeu a avut grijă de Biserica Sa! Catacombele sunt leagănul Bisericii din Roma. Comunitatea creştină de acolo s-a născut în ele. Timp de două secole, acele galerii au fost locul săvârşirii Sfintei Jertfe. Acei pereţi au ascultat rugile înnăbuşite de plâns ale celor care şi-au găsit speranţa în viaţa de veci. Timp de trei secole, în ele şi-a aflat mormântul întreaga creştinătate a Romei.

„Fiecare atingere a lui Dumnezeu de inima noastră înseamnă în acelaşi timp curăţire, luminare şi îndumnezeire”

Fiecare atingere a lui Dumnezeu de inima noastră înseamnă în acelaşi timp curăţire, luminare şi îndumnezeire, iar aceste daruri le putem primi în chip deplin chiar de la începutul vieţii noastre întru El. 

Pagini