Câţi oameni mari n-au fost slăviţi de la începutul lumii?! Și toţi au fost slăviţi pentru credincioşia în care s-au ţinut, în ciuda marilor necazuri şi nevoi pe care le-au avut de pătimit pentru aceasta: „Au suferit batjocuri şi bătăi, ba chiar şi lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie și în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, și în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului... De aceea și noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să alergăm cu stăruinţă în lupta ce ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui  Iisus, începătorul și Plinitorul credinţei noastre” (Evr. 11, 36-38; 12,1-2). 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 20)