„Credința în timpul molimei”: licitație de icoane vechi românești
Joi, 29 octombrie, în cadrul „Licitației de Artă Tradițională din Colecția unui important Colecționar Bucureștean”, Casa Artmark organizează licitația unei colecții de icoane vechi.
„Drepturile noastre fundamentale, în ultima perioadă, au fost limitate, în unele privințe mai drastic, în altele mai îngăduitoare, însă în tot acest timp am căutat refugii sigure, în speranța salvării. Așa s-a întâmplat și de-a lungul istoriei, în vremuri de cotitură - așa este și în epoca noastră, când credința rămâne, pentru mulți dintre noi, unica salvare. Conform ultimului sondaj „Global Index of Religiosity and Atheism” (WIN-Gallup International), românii se află în topul celor mai credincioase popoare, cautând refugii sigure de salvare, pe care le identifică, între altele, în arta sacră și revenirea la tradiții.
Astăzi, regăsim în casa fiecărui român simboluri ale artei sacre și ale tradiției seculare românești și iată că, din când în când, mai degrabă rar, colecții armonioase și valoroase de artă ortodoxă și tradițională ies în piață la vânzare. Casa de Licitații A10 a izbutit atragerea la vânzare prin licitație a unei asemenea colecții complete, ce conține mixul perfect, inclusiv icoane românești vechi, din vremea lui Constantin Brâncoveanu, Petru Movilă sau Neagoe Basarab, păstrătoare de tradiție și cultură.
Astfel, în premieră, joi, pe 29 octombrie, în cadrul „Licitației de Artă Tradițională din Colecția unui important Colecționar Bucureștean” va fi licitată o icoană cu riză din argint înfățișându-l pe „Sfântul Ioan Botezătorul - Îngerul deșertulul”, realizată în fastuoasa epocă de înflorire spirituală și consacrare a unui stil național a lui Constantin Brâncoveanu, la sfârșitul secolului XVII. În completare vine epoca Movileștilor și icoana pe lemn care-l înfățișează pe „Sfântul Arhangehl Mihail”, înveșmântat în costum de oștean roman, cu aripile strânse de-a lungul trupului, realizată în prima jumătate a secolului XVII. Trebuie să subliniem și apariția în licitație a unei icoanei pe lemn post-bizantine pe tema „Răstignirii Domnului”, realizată în epoca lui Neagoe Basarab, așadar primele decenii ale secolului XVI.
Specifice Transilvaniei și curtate de colecționarii internaționali, icoanele vechi de Nicula sunt considerate rarități extreme. Câteva asemenea icoane de Nicula din a doua jumătate a sec. XVIII, precum „Înălțarea Domnului” ori „Maica Domnului Jalnică”, de valoare muzeală, pot fi cumpărate în licitația de joi, 29 octombrie.
Poate cea mai spectaculoasă apariție în licitația de joi, 29 octombrie, inclusiv datorită spiritului modern al artei lor şi hărniciei neîndoielnice, este cea a familiei de artişti Petru Prodan și Maria Furnică, care ne-au lăsat moștenire o serie de icoane pe glajă ce valorează, inedit, aceeași temă religioasă și picturală, „Sfântul Nicolae”, dându-ne posibilitatea să urmărim, la nivel de nuanță, evoluția aceleași imagini iconografice în cariera celor doi artiști soț-soție.
Întorcându-ne fața către credință, încercăm să biruim timpurile care ne țin în izolare, iar pentru aceasta avem nevoie de instrumente care să ne lege de divinitate. Unele dintre ele pot fi descoperite online, pe site-ul artmark.ro, sau la Palatul Cesianu-Racoviță”, se arată în comunicatul transmis de organizatori.