Creştini din Pakistan, forţaţi să se convertească la islam
Muncitori creştini dintr-o fabrică din capitală au fost forţaţi să se convertească la islam, în schimbul păstrării serviciului. După ce au ales să demisioneze, asupra lor au fost făcute presiuni, inclusiv din partea autorităţilor pakistaneze.
Pakistanul, o ţară preponderent islamică, găzduieşte o comunitate creştină ce numără aproximativ un milion de cetățeni aparţinând Bisericii Ortodoxe şi Bisericii Siro Iacobite. Conviețuirea a fost paşnică până în anul 2013 când, sub influența fenomenului denumit „Primăvara arabă”, mai multe biserici şi şcoli creştine au fost incendiate.
În anul 2014, Asociaţia Open Doors a înregistrat mai multe acte de violenţă asupra creştinilor. Comunicatul oficial de la mijlocul lunii septembrie 2014 aduce în prim plan cazul unor muncitori creştini, dintr-o fabrică din capitală. Aceștia au fost forţaţi să se convertească la islam, în schimbul păstrării serviciului. După ce au ales să demisioneze, asupra lor au fost făcute presiuni, inclusiv din partea autorităţilor pakistaneze. Astfel, s-a ajuns chiar și la arestări, din simplul motiv că oamenii au renunţat la munca din fabrica patronului musulman.