Cruce de gheaţă la catedrala din Oneşti

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Cruce de gheaţă la catedrala din Oneşti

Credincioşii din Oneşti sunt aşteptaţi mâine în număr mare la slujba Aghiasmei Mari la Catedrala "Pogorârea Duhului Sfânt".

Ca în fiecare an, enoriaşii au pregătit o cruce de gheaţă de doi metri, cu o grosime de 40 de centimetri. În jurul acestei cruci se va sfinţi Apa cea Mare de către soborul de preoţi, iar apoi toţi credincioşii vor fi stropiţi cu aghiasmă. "Au trecut aceste minunate zile, în care ne-am bucurat nespus de mult că a vrut Dumnezeu să aleagă ca să se nască preaiubitul Fiu și să se facă om, ca pe noi să ne îndumnezeiască și să ne înalțe, să ne lumineze și să ne dea viață. Iată că, după ce am trăit cu toții Nașterea Domnului, plecându-ne genunchii, precum păstorii la peștera din Betleemul Iudeii, acum ne grăbim să ajungem la Iordan, să ajungem cu sufletele noastre pe acele meleaguri deosebite, unde Fiul lui Dumnezeu a fost așteptat ca să fie arătat poporului evreu de către Sfântul Ioan Botezătorul. Și noi așteptăm să trăim această arătare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și ne-am străduit să pregătim ceva deosebit. Ne-a învrednicit Dumnezeu ca și anul acesta, când este lipsă de zăpadă, de ger și de gheață, noi să găsim și să aducem o cruce de gheață, adusă din hăurile munților de pe Valea Oituzului, de la un lac unde reușim ca să săpăm și să dăltuim în gheață credința și smerenia și iubirea noastră, mulțumind Mântuitorului pentru atâtea binecuvântări. Această cruce are 40 de centimentri grosime, o înălțime de aproximativ doi metri și este așezată sub aripa catedralei «Pogorârea Duhului Sfânt» din Onești. Să dea Bunul Dumnezeu ca această cruce de gheață să înghețe păcatele, fărădelegile, necazurile și durerile din noi și să le depărteze de la cei care vor lua Aghiasma Mare spre sfințire, spre curățire, spre binecuvîntare și înnoire", a spus pr. paroh Constantin Alupei, care este şi protopop al Protopopiatului Oneşti.

Citește despre: