„Crucea înseamnă şi povara suferinţei, a ispitelor, a necazurilor“

Arhiepiscopia Iaşilor

„Crucea înseamnă şi povara suferinţei, a ispitelor, a necazurilor“

Sute de credincioşi au participat ieri la slujba Sfintei Liturghii oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan în parohia Poiana Largului - Lunca, Protopopiatul Ceahlău. Biserica acestei parohii a ars în urmă cu o lună, în perioada următoare sfântul lăcaş urmând a fi reconstruit.

Casa socială a parohiei Poiana Largului - Lunca a fost neîncăpătore ieri. Numeroşi enoriaşi au venit, din mai multe sate, să participe la Sfânta Liturghie. Soborul de preoţi şi credincioşii l-au aşteptat cu bucurie pe Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Înainte de începerea slujbei, IPS Părinte Mitropolit Teofan a citit pentru cei prezenţi o rugăciune de dezlegare, explicând că slujirea Sfintei Liturghii de ieri este "spre binecuvântarea, mângâierea, întărirea şi nădejdea celor prezenţi". Peste 100 de persoane de toate vârstele s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. La final, pr. Mihai Damian, protoiereul Protopopiatului Ceahlău, a remarcat faptul că Înalt Preasfinţitul Teofan a venit în parohia Poiana Largului - Lunca pentru a-i încuraja pe enoriaşi, după ce aceştia au trecut printr-o grea încercare. În acelaşi timp, pr. protopop Mihai Damian i-a îndemnat pe cei prezenţi să sprijine refacerea Bisericii "Sfinţii Trei Ierarhi", care a ars pe 27 februarie 2011.

Părintele paroh Mihai Ursache a apreciat faptul că de când a venit în parohia Poiana Largului - Lunca a fost întâmpinat de oameni deosebit de călduroşi, care au credinţă lucrătoare şi care sunt devotaţi Bisericii, exprimându-şi nădejdea că în perioada următoare se va zidi un nou sfânt lăcaş.

"Să luaţi întâmplarea nefericită ca o chemare a lui Dumnezeu la biserică"

În cadrul slujbei Sfintei Liturghii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a adresat un cuvânt de binecuvântare în care a vorbit despre semnificaţiile crucii în viaţa credincioşilor. "Dumnezeiasca Cruce înseamnă povara vieţii aşezată pe inima fiecărei fiinţe umane trăitoare pe acest pământ. Suntem chemaţi să purtăm crucea cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste. Crucea înseamnă a fi creştin ortodox, care este dator să trăiască, să apere şi să mărturisească taina credinţei drept-slăvitoare. Crucea în viaţa omului înseamnă şi povara suferinţei, a ispitelor, a necazurilor, care au rolul să-l întărească, să-l facă mai puternic, să-l facă mai conştient de micimea vieţii lui şi de durata scurtă a existenţei lui pe acest pământ", a spus IPS Teofan, care a făcut apoi referire la încercarea care s-a abătut asupra parohiei Poiana Largului - Lunca acum o lună, când biserica a ars. "Iubiţi credincioşi, să vedeţi în semnul acesta chemarea lui Dumnezeu la mai multă credinţă, la mai multă milostenie, la post şi rugăciune şi la mai multă dragoste în familie. Să luaţi întâmplarea nefericită care s-a petrecut ca o chemare a lui Dumnezeu la biserică, ca o chemare la mai multă unitate", a adăugat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Persoanele care vor să ajute la reconstrucţia Bisericii "Sfinţii Trei Ierarhi" - Poiana Largului - Lunca pot face donaţii în lei, în contul RO15RZBR000006000 3699412, deschis la Raiffeisen Bank, sucursala Poiana Teiului.

 

Citește despre: