Alergam spre iad când m-am
lovit de un stâlp...
M-am trezit întins pe pământ
cu fața în sus
realizând treptat că stâlpul
e o cruce
și că pe lemnul ei
atârnă un om...
Și că în jur erau mulți ca mine,
niște morți care priveau cerul
ca și cum s-ar uita în ochii
lui Dumnezeu...

Ochi în care vedeam limpede 
că dacă ne-am fi ridicat,
indiferent în ce direcție am fi luat-o,
am fi mers spre iad...

Așa că rămâneam întinși 
cu fața spre cer
ca niște morți
în ochii cărora
picură Sângele lui Hristos

făcându-i să vadă 
tot mai limpede 
că Crucea este

singurul drum de pe pământ
care nu duce
în iad...