Cu prilejul hramului, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca au fost aduse moaștele Sfinților Ioan Rusul și Luca al Crimeei

Episcopia Alexandriei şi Teleormanului

Cu prilejul hramului, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca au fost aduse moaștele Sfinților Ioan Rusul și Luca al Crimeei

În cursul zilei de astăzi, 17 mai, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca, județul Teleorman, o delegație a Mănăstirii „Sfântul Pantelimon (Rusikon)” din Sfântul Munte Athos a adus racla ce adăpostește mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul, aflată în patrimoniul acestei mănăstiri. Delegația a fost întâmpinată de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, alături de părintele stareț Sebastian Serdaru, de părintele arhimandrit Serafim Baciu, vicar administrativ al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, de obștea mănăstirii și de pelerinii veniți să se închine. 

De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naousa și Kampania (Grecia), a adus spre închinare racla cu un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei. Cinstitele odoare au fost așezate mai apoi într-un baldachin spre închinare credincioșilor. Acest eveniment este prilejuit de hramul așezământului monahal, închinat Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, sărbătorit anual în Duminica a III - a după Paști.

În continuare, a fost săvârșită Sfânta Liturghie la altarul de vară al mănăstirii de Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naousa și Kampania, împreună cu Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, alături de un sobor de preoți și diaconi.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon l-a felicitat pe Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, cu ocazia zilei de naștere, subliniind rolul pe care episcopul îl are în mijlocul credincioșilor:

Este o sărbătoare a bisericii locale pe care el, episcopul, o conduce ca un părinte duhovnicesc. Aceasta se aplică și zilei onomastice, când cinstim episcopul, împreună cu sfântul său ocrotitor spiritual. Se aplică și zilei de naștere, deoarece în această zi Bunul Dumnezeu, l-a adus din neființă la ființă și l-a îmbrăcat cu harul preoției, iar mai apoi în demnitatea cea mai înaltă a arhieriei. L-a făcut păstor al oilor sale cuvântătoare, al creștinilor evlavioși și l-a pus în locul și cu chipul lui Hristos. Ziua de naștere a episcopului trebuie să fie o zi de bucurie, dar și o zi mulțumire către Dumnezeu, pentru că l-a pus în Biserica Sa, păstor și învățător spre desăvârșirea sfinților.”, a spus Preasfințitul Pantelimon, Mitropolit de Veria.

În continuare, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a mulțumit Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, pentru cuvintele de felicitare, afirmând că această zi de mare bucurie este încununată de prezența sfinților, care ne sunt modele de credință și de iubire față de Mântuitorul Iisus Hristos:

Iubirea Sa față de oameni și în purtarea Sa de grijă, pentru mântuirea noastră, Dumnezeu rânduiește bucurii neașteptate celor credincioși. Eu pot da mărturie pentru faptul că, de-a lungul celor 71 de ani de viața am primit de la Dumnezeu multe daruri, multe bucurii duhovnicești. Însă, astăzi trăiesc alături de dumneavoastră multe bucurii sufletești, pentru că așa cum afirma Înaltpreasfinția Sa, în această zi am avut deosebita mulțumire sufletească și bucurie duhovnicească de a primi moaștele Sfântului Mărturisitor și Mucenic Ioan Rusul, alături de moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei. Sfinții sunt aducători de bucurie în viața oricărui creștin și suntem datori să îi mulțumim Lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le revarsă asupra noastră.

Printre vorbitori s-a numărat și părintele arhimandrit Sebastian Serdaru, stareț al Mănăstirii Pantocrator, care a explicat bucuria pe care sfinții lui Dumnezeu ne-o pot aduce în viața noastră de zi cu zi:

Cu multă bucurie l-am primit astăzi pe Sfântul Mucenic Ioan Rusul și bucuria constă că, sfântul a venit ca o binecuvântare pentru păstorul nostru, Preasfințitul Părinte Galaction, care iată alături de moaștele Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și cele ale Sfântului Luca al Crimeei, sunt izvor de mângâiere și alinare pentru orice creștin care vine să se închine cu multă credința și dragoste înaintea lor. Mănăstirea Pantocrator se remarcă prin această evlavie deosebită pe care i-o acordă primului martor al Învierii, Sfintei Maria Magdalena pe care o cinstim la cele două sărbători ale sale, Duminica a III - a după Paști, când sunt cinstite primele ucenice ale Mântuitorului Hristos care l-au urmat și l-au slujit cu multă credință și dragoste și în data de 22 Iulie. Sfânta Maria Magdalena este cea care îi anunță pe apostoli și întreaga biserică că, Hristos a Înviat. De aceea, dragostea pe care Mănăstirea Pantocrator i-o poartă acestei ucenice este foarte mare și ne-am obișnuit ca această sărbătoare să o împodobim cu prezența altor sfinți vindecători de boli. Este un moment de mare bucurie sufletească atât pentru mănăstirea noastră, cât și pentru toți credincioșii care vin să aducă mulțumire Bunului și Milostivului Dumnezeu.

De asemenea, părintele arhimandrit Serafim Baciu, vicar administrativ eparhial, a evidențiat importanța pe care sfinții o au în viața noastră:

S-a creat o tradiție frumoasă ca moaștele unor sfinți cunoscuți în întreaga ortodoxie să ajungă și să poposească pentru câteva zile la mănăstirea noastră cu prilejul hramului de primăvară, închinat Sfintelor Femei Mironosițe. Sfinții sunt consideraţi de Biserica noastră rugători calzi pentru cei care îi cinstesc, oameni cereşti şi îngeri pământeşti, grabnici ajutători ai tuturor, propovăduitori neînfricaţi ai adevărului, temelia cea neclintită a Ortodoxiei, tămăduitori şi grabnici ajutători ai celor suferinzi.

(Hristofor Cane)

Citește despre: