Gândesc că nu o singură dată, ci de multe ori ai încercat îndulcirea trupească. Cunoşti ce povară aduce cu sine orice îndulcire trupească, ce întristare agoniseşte orice mângâiere pământească, dar mereu uitând, te laşi ademenit şi doar atunci te pocăieşti, când simţi amărăciunea şi povara, iar când acestea trec, atunci te întorci iar către ea „ca şi câinele la vărsătura sa” (2 Petru 2, 22), fără de nici un rost. Întru acest chip este lucrarea nesimţirii şi a orbirii tale!

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 40)