Pentru unii oameni, fericirea înseamnă libertate. Cum găsim adevărata libertate și de ce o confundăm cu libertinajul?

Pentru că mintea noastră este bolnavă și plină de confuzie, de păreri și credințe eronate. Pentru că viața noastră se desfășoară mai ales la nivelul psihismului, la nivelul omului sufletesc, cum spune Sfântul Apostol Pavel, și acolo libertatea înseamnă să fac ce vreau. Da, omul vechi, omul sufletesc, numește libertate puterea de a-și împlini voia proprie. Da, așa ar fi dacă voia mea nu ar fi bolnavă. Dar dacă merg mai adânc și mă întreb: „Cine vrea în mine? Sunt liber să nu vreau ce vreau?”. Și voi des­coperi că mai degrabă sunt împins, tras, mânat să fac ce fac atunci când cred că vreau eu. Avem nevoie să știm de la Dumnezeu și sfinții lui cât de bolnavă ne este voința. Voința noastră este ruptă, sfâșiată, contaminată. Părinții spun că în noi există și se activează mai multe voințe, după cum alege omul, chiar dacă nu e pe deplin conștient, și anume: voința firii umane, voința persoanei, a ipostasului uman, voința lui Dumnezeu și voința vrăjmașului diavol. Voințele acestea, ne învață Sfântul Apostol Pavel, se activează după cum „umblă omul”: după trup sau după duh. Dacă umblă după trup, va voi ce-i dictează tiparele scrise în memoria trupului sau după sugestiile demonice care ne oferă strategii de împlinirea poftelor păcătoase.

Să ne întrebăm mereu și să ne arătăm Domnului: „Doamne, vreau eu ce cred că vreau? De unde îmi vine ce-mi vine să fac sau să spun?”. Și să aleg ca repere bine­făcătoare sufletului și vieții mele poruncile lui Dumnezeu, împlinirea poruncilor după putere, după cât e cu putință fiecăruia, ne duce în Adevăr și Adevărul ne va face liberi. Nu mă încred în ce simt, nu mă încred în ce gândesc, nu mă încred în ce-mi vine, le supun pe toate oglinzii poruncilor sfinte. Asta nu înseamnă că stau mult în dilemă. Nu! Zic: „Doamne, asta Îți e plăcut Ție?”. Și n-am terminat bine cuvântul că deodată văd că fac invers decât îmi venea. De ce? Pentm că Duhul imediat îmi schimbă intenția.

Apoi, Spovedania deasă, Împărtășania! Prezența lui Dumnezeu în noi ne va ajuta. Noi doar să îndreptăm gândul: „Doamne cum să fac?” și să ne tăiem voia după cum cerem în Tatăl nostru. Apoi, ascultarea de părinți, când sunt temători de Dumnezeu și, mai ales, ascultarea de părintele duhovnic. Sunt situații mai grele în care trebuie întrebat duhovnicul și duhovnicul e plecat la Bistrița. No, scrie-i! Scrie scrisoarea, pune-o la poștă și în drum spre casă primești răspunsul. Fie că ai citit într-o carte, fie că ți-a spus cineva, așa lucrează. Sau îți vine gândul cel bun.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 35-36)