Sfântul Simeon Noul Teolog, în unul din imnele sale, își punea această întrebare: „Cum oare, Dumnezeule, Tu care ești Lumina, Care umpli toate cu Tine, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Tu Care ești cunoscut și contemplat de îngeri, de sfinți, Tu la Care până și făpturile necuvântătoare, la Care până și luna și stelele, și viforul, și gheața – așa cum găsim la Sfântul proroc David – tresaltă de adierea Ta, cum oare doar eu nu Te văd, nu Te cunosc?”.

Sfântul Simeon Noul Teolog trăia această suferință, pentru că lumina Dumnezeiască umple întreaga zidire, întreaga lume, și „doar eu, care m-am întunecat prin păcat, nu mă pot împărtăși de ea”.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, p. 15)