De-abia am închis volumul care îmi prilejuiește gândurile acestea de Duminică. Un nod în gât și o bucurie prin care am redescoperit un ecou al iubirii Învățătorului cum de puține ori mi s-a arătat în literatura de azi: Părintele Episcop Macarie Drăgoi (Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord), 10 ani cu Mitropolitul meu Bartolomeu Anania (1998-2008). Amintiri la capătul dorului (Editura Polirom, 2021, 512 pg +fotografii). Dispunând de un cuvânt-înainte al lui Radu Preda (frate întru admirația Arhiereului povestit) volumul încântă și te comută – oarecum – în specificul unui roman-jurnalistic cum rare, prea rare ori literatura noastră gustă în anii din urmă. Construit că un volum de memorii-jurnal, volumul Părintelui Macarie Drăgoi crește în intensitate și revelarea Arhiepiscopului Bartolomeu Anania ca om, părinte, frate, scriitor, polemist ori slujitor. Mai ales din acest punct de vedere, cartea propusă de ucenicul mărturisitor ne descoperă intimitatea unei prietenii duhovnicești crescută în toate capilariile vieții cotidiene, în pliurile acelea ale simplității unui om care-și cunoaște prea bine valoarea și care împărtășește într-o boierie continuă binecuvântarea creșterii unui băiat în Bărbatul Bisericii. Descoperi în text aceeași curăție de reacție a actualului vlădică, școala de duh la care s-a lăsat crescut. Din Spermezeul copilăriei- matrice reluată în iconologii multiple în textul volumului- spre îndepărtatul Nord (excelentă reacția „catrenică” a Preasfințitului Ioachim la numirea tânărului ierarh în frontiera eschimoșilor u lumea) tânărul Marius Drăgoi crește, cunoaște, descoperă și integrează cunoașterea în respirarea cotidiană a lui Hristos Domnul. Este extrem de important cum crește un om în mâna unui Mentor de valoare, care știe să valorizeze emoțiile, rănile, temerile și bucuriile unui copil doritor de Dumnezeu. O prietenie începută printr-o scrisoare – tânărul îi scrie Vlădicului în fiecare Sărbătoare o felicitare cu un conținut de bun simț și cuminte – se încheie prin emoționanta scrisoare pe care actualul Episcop al românilor ce înfruntă ghețurile, o adresează prin wifi-ul rugăciunii și puterea cuvântului, prin fibra optică a iubirii spre taina Împărăției în care nădăjduim să se odihnească sufletul Poetului Vlădică. Constat cu bucurie că sunt pagini întregi în care ucenicul preia profilul de forță al cuvântului Părintelui său Bartolomeu, căldura din verb biruind necumpăna din vremuri. Pentru orice cercetător din viitor Memoriile Mitropolitului Bartolomeu Anania – un monument din taina de piatră a veșniciei – nu vor putea să fie citite fără efortul acesta de sinceritate și iubire al Părintelui Ucenic, Macarie Ucenicul.

Veți parcurge pagini ca de nuntă, pagini triste și pline de sens în adâncirea adevărului despre Bartolomeu-omul. Suntem martorii unei minunate colindări dinspre cer spre cer. Am descoperit satul-clopot din scriitura lui Liviu Rebreanu cum însoțește o formare supusă mereu încurajării, distinsei griji a unui om a cărui tandrețe nu puteai să o vezi decât trăind cu el taina Liturghiei unde Leul Ardealului se reașeza în Taina Mielului. Ce reușește în fapt Părintele Episcop Macarie este descifrarea unui profil uman, desigur unic, care trăiește în biruințele și înfrângerile sale toată taina de viață și moarte a Omului aflat în căutarea Dumnezeu-Omului. Veți parcurge, cu emoție, o serie de texte ale Vlădicului Bartolomeu care  continuă să formeze fondul de apologetică al mărturiei românești. Mă tem că suntem dinaintea unui roman-memorial care nu va mai avea egal și nici scriitor să-l scrie. În Omoforul rugător de acum este ascuns în lumină Omoforul care s-a despărțit de noi de ceva vreme. Iar Părintele Macarie reușește să facă din mărturia lui o minunată scrisoare despre Magistru, în sensul în care Fericitul Augustin l-a inspirat pedagogiei formării duhovnicești creștine până astăzi.

Nu pot povesti cartea și nici nu cred că ar fi cazul. Este un soi de jurnal al menținerii în convertire prin harul lui Dumnezeu la un model uman care nu se voia model ci frate mai mare, Părinte. Nu știu câte ucenicii ar rodi astăzi în astfel de volume. Când taina Învierii ne va cuprinde în mod cert, astfel de mărturii vor fi judecată celor care nu-și iubesc Ierarhii sau îi așează în pătratul îngust al cunoașterii prin ochii neiubirii. Alături de cartea Nicoletei Pălimaru pe care am prezentat-o în săptămânile trecute cu mare bucurie în rubrica noastră, volumul Părintelui Episcop Macarie reprezintă o contribuție decisivă la ceea ce am putea numi o istorie a istoriei personale a Mitropolitului Bartolomeu, fără de care nu se va putea scrie mai nimic despre el.

Distins și smerit, ucenicul scade pentru a crește imaginea Învățătorului-Arhiereu. Cred că prin volumul Episcopului Macarie se redescoperă unei generații întregi taina părinției, uceniciei pe lângă un Avvă, pentru a crește, pentru a crește frumos. Despre aceasta este vorba în Amintiri la capătul dorului despre cum crești frumos lângă un om frumos. Să crești pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Sursa: Tribuna.ro