Luați aminte că prin cuvântul “lume“ se are în vedere la modul propriu nu societatea omenească nu lucrurile acestei vieți, ci tot ce este păcătos, pătimaș, potrivnic lui Dumnezeu. Lumea este acolo unde lucrează pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții, sau acolo unde împărățește un păcat oricare ar fi el. Luate astfel cuvintele: “Mie lumea s-a răstignit, si eu lumii“ vor însemna același lucru cu: “Față de mine orice păcat este răstignit, și eu m-am răstignit față de orice păcat“. Cum și când se întâmplă asta?
În primul rând, băgați de seamă că în fiecare păcat sunt două laturi: pe una o alcătuiesc faptele păcătoase, iar pe alta - patima păcătoasă. Patima este izvorul și pricina faptelor păcătoase, iar faptele sunt produsul și manifestarea patimii. Astfel, de pildă, mânia sau irascibilitatea este o patimă păcătoasă, care trăiește în inimă – iar faptele prin care ea se manifestă sunt crizele de mânie, certurile, scandalurile, bătăile, uciderile. O singură patimă, dar câte fapte! Și toate iau naștere din ea. De asemenea, iubirea de plăceri sau senzualitatea este patima păcătoasă a plăcerii simțurilor - iar faptele ei sunt: îmbuibarea, iubirea de mâncare bună, iubirea de multă băutură, iubirea de băuturi bune, frecventarea cârciumilor, a bordelurilor, a teatrelor, a balurilor [în ziua de astăzi a discotecilor - n. tr.]. La fel trebuie să înțelegem lucrurile în privința oricărei patimi. Orice patimă, una fiind în inimă, se manifestă în exterior, prin trup, în multe fapte. După aceasta, nu vă e greu să înțelegeți cum se face că păcatul, altfel spus lumea, se răstignește față de noi și noi față de păcat, altfel spus față de lume.
Atunci când cineva se lasă de faptele păcătoase sau pătimașe, păcatul - altfel spus lumea - se răstignește față de el; iar atunci când cineva stinge și dezrădăcinează în sine însăși patima păcătoasă, și el se răstignește față de păcat - altfel spus, față de lume. Astfel, de pildă, atunci când cineva se lasă de teatre, cârciumi, chefuri și celelalte, așa încât nimeni nu îl mai vede niciodată în fapte și locuri netrebnice, ci este văzut întotdeauna purtându-se drept și cuviincios, înseamnă că păcatul - altfel spus lumea - a murit prin acea parte a sa față de el, altfel spus s-a răstignit față de el. Cu toate acestea, nu se poate spune însă cu siguranță că și el s-a răstignit față de păcat, altfel spus față de lume: căci cu toate că el nu este cu trupul în acele locuri și fapte, poate să fie acolo cu inima și mintea. Nu e în teatru cu trupul, dar poate să se gândească la teatru și să spună cu dor: “Ce bine ar fi să fiu acolo !“ Nu e în cârciumă și la chefuri cu trupul, dar poate fi acolo cu mintea și cu inima, poate gândi și dori cum să nimerească acolo, părându-i rău că nu este acolo. În toate aceste cazuri și în cele asemănătoare, chiar dacă păcatul – altfel spus lumea - s-a răstignit față de el, el însuși nu s-a răstignit încă fată de păcat - altfel spus față de lume -‚ încă îl mai iubește, încă îl mai dorește și se mai îndulcește de el. S-a biruit până la a se depărta de faptele păcătoase; dar pe inimă încă nu și-a călcat, încă n-a dezvățat-o să iubească faptele păcătoase, să se dezguste de ele și să le urască. Înaintea lui Dumnezeu el este încă iubitor de păcat, altfel spus iubitor de lume: fiindcă Domnul caută nu numai la fapte, ci mai ales la inimă. Ca atare, trebuie nu numai să încetăm cu faptele pătimașe și păcătoase, ci să biruim și să stingem înseși patimile, așa încât să nu ne desfătăm cu nici un fel de lucruri și fapte pătimașe, ci să avem față de ele dezgust și să ne depărtăm de ele. Iată, atunci când cineva a ajuns deja la starea aceasta, atunci când nu numai că nu face fapte păcătoase, ci a stins în sine însăși împătimirea de ele, poate să spună despre sine că și el s-a răstignit față de lume.
Așadar, puneți de o parte toate faptele păcătoase și pătimașe, iar de cealaltă patimile păcătoase, și cugetați astfel: atunci când veți părăsi toate faptele pătimașe se va putea spune că lumea s-a răstignit față de voi; iar când veți stinge înseși patimile, se va putea spune că și voi v-ați răstignit față de lume. Iată în ce sens vă punem și vouă, mirenilor, legea de a avea lumea răstignită față de voi și pe voi răstigniți față de lume. Prima parte a legii se împlinește prin aceea că omul păcătos părăsește viața dezmățată, stricată, rușinoasă și începe o viață serioasă, îndreptându-și purtarea; iar cea de-a doua se împlinește prin aceea că omul nu are doar purtare bună, ci își păstrează bune, curate și bineplăcute lui Dumnezeu și simțămintele inimii. Prima parte e mai ușoară, a doua mai anevoioasă. Ca atare, nu orice om care si-a îndreptat purtările și-a îndreptat și inima. […]
Într-adins am stăruit mai mult asupra acestui loc apostolic, pentru a vă insufla că boala pe care o avem aproape toți în comun - cruțarea și îngăduința față de trup - este cu totul nepotrivită celor ce caută și așteaptă împărăția lui Dumnezeu. Vrei împărăția ? Nu-ți cruța trupul. Dacă îți va părea rău de trup, nu vei primi împărăția. Ah ! Cum nu este pe gustul nostru această viețuire aspră, ce chinuiește trupul, și ce șmecherii nu întrebuințăm pentru a ne scuti de ea ! Iată, acum e post: și cine postește așa cum trebuie ? Unii nu dau doi bani pe post; alții îl petrec în așa fel că trupul nu simte nici o asprime în urma lui. Și ce nu spun aceștia spre a se dezvinovăți ! De cei cărora nu le pasă defel de mântuire, ce să mai spunem - aceștia nu trăiesc decât trupește; dar iată, și râvnitorii cucerniciei au aplecarea de a-și hrăni și încălzi trupul în tot chipul. „Eu", zic unii ca aceștia, „mă voi îndeletnici cu cugetarea la cele Dumnezeiești, și la biserică o să merg, voi citi cărți mântuitoare, voi face milostenie, și sunt gata să fac și altele; pe trup, însă, lasă-l să aibă parte de toată tihna și îndestularea - în mâncare, în somn, în lipsa de osteneală și înlăturarea tuturor greutăților". Și ce mai zic ei ? Ei zic: „Chinuirea trupului e lucrare trupească, iar noi suntem duhovnicești; prin lucrări duhovnicești vom și ajunge în Împărăția Cerurilor - cea fără de materie".
La aceste argumente și la cele asemănătoare lor voi spune doar un lucru: în ce măsură era duhovnicesc Apostolul Pavel ? Și cine se poate compara cu el în ce privește cunoașterea lucrării pe care trebuie să o facem?! Și vedeți ce a scris? A arătat cununa cea nestricăcioasă, și tuturor celor ce vor să pună mâna pe ea le-a poruncit să chinuie și să supună robiei trupul lor: n-a rânduit nici un alt mijloc și nimic altceva n-a adăugat. Aici chinuirea trupului, dincolo cununa cea nestricăcioasă. O vrei pe cea din urmă? Apucă-te de cea dintâi; iar argumentele viclene lasă-le. Dacă și pe mine ar începe cineva să mă bată la cap:„Explică-mi cutare și cutare lucru", i-aș spune: „Ce mare filozofie este aici ? Ce înseamnă cununa cea nestricăcioasă este limpede ? Firește, limpede. Ce înseamnă chinuirea și înrobirea trupului este limpede ? Și asta, bineînțeles, e limpede. Așadar, mergi de chinuie trupului tău și-l supune robiei, și vei primi cununa cea nestricăcioasă. Iar de vei face altfel, nu numai că nu vei primi cunună, ci te vei arăta netrebnic, precum se teme sfântul Apostol și pentru sine, și pentru noi. Iar despre cel netrebnic știi ce sa zis ? S-a zis: pe robul cel netrebnic aruncați-l în întunericul cel mai dinafară, unde e plânsul și scrâșnirea dinților. Iată nefericitul sfârșit al odihnirii trupului!" […]
Iată, asta e tot! Ține-ți trupul în continuă neodihnă și pătimire, iar sufletul puneți-l, adunându-ți în tine însuți luarea-aminte, înaintea judecății lui Dumnezeu, și schimbă toate rânduielile vieții tale, netemându-te și nerușinându-te de nimic. Fă așa, și vei fi neprimejduit din partea căderilor. Ca să o spun pe șleau: trebuie să dobândești, prin frica de moarte și de judecată, necruțare față de trup, neluare în seamă a părerii oamenilor despre tine și frică de Dumnezeu, fiind cu luare-aminte la tine însuți. Atunci când vei pune în tine această rânduială, vrăjmașul nu va mai putea ajunge la tine; iar dacă se va și apropia vreodată, va fi îndată lovit și pus pe fugă. Prin luarea-aminte vei băga de seamă îndată apropierea lui și,înhățându-l prin necruțarea de sine și nefrica de judecățile omenești, îl vei lovi cu frica judecății. Necruțarea de sine, nepăsarea față de ceea ce vor spune oamenii și frica de judecată sunt trei săbii ascuțite pe amândouă părțile, împotriva cărora nu poate ține piept nicio ispită a vrăjmașului. Atâta vreme cât sunt întregi și în putere în tine aceste arme, vrăjmașul nici nu va veni la tine. Ca atare, dacă te-ai aprovizionat cu ele și le păzești, vrăjmașul nu se va apuca să te ispitească prin nimic, ci toată viclenia și-o va întoarce spre a îți smulge armele acestea, adică fie spre a-ți împrăștia luarea-aminte, fie spre a te face să slăbești frâiele trupului și dorinței de a plăcea oamenilor, fie spre a stinge frica de judecată și a sălășlui în inima ta răceală. Dacă va reuși în aceasta, va începe să te tragă și la păcat;iar dacă nu va reuși, se va depărta de la tine. Știind aceasta, mai presus de toate păzește-ți armele, stai mereu înaintea judecății luiDumnezeu, fugi de toată odihna trupului și păzește-ți neschimbată rânduială de viață, chiar dacă ai fi în vremea de față ocărât și chiar bătut - și fără îndoială că vei rezista, cu ajutorul harului dumnezeiesc.
Cu toate acestea, spune sfântul Ioan Scărarul, trebuie să privim cu agerime de unde și încotro bate vântul, ca să dăm pânzelor noastre îndreptare pe măsură. Vrăjmașul nu doarme și va întrebuința toate vicleșugurile spre a te amăgi. La început, el se va depărta cu totul și va înceta să îți mai dea bătaie de cap cu ispitele, ca să crezi că te-ai slobozit deja de patima care te stăpânea și, dedându-te leneviei, să îți slăbești luarea-aminte. Dacă nu-ți vei da seama de vicleșugul acestași vei slăbi luarea-aminte, vrăjmașul te va atrage în cugetări multe și, mai înainte de a-ți veni în fire, va pricinui conglăsuirea inimii tale cu fapte păcătoase, după care te vei face singur dușman ție.
Dacă nu va reuși în aceasta, va începe să se apropie cu gânduri subțiri și fulgerătoare, ca să te ademenească afară din cetatea ta, iar odată ce te va prinde în câmp deschis să te dezarmeze și să te înrobească. Uite, se întâmplă asta: în mijlocul unei oarecare fapte, zboară prin mintea ta ca fulgerul gândul că, pasămite, ai sporit destul. Gândul zboară, și parcă n-ar mai fi. Urma lui, însă, rămâne ca o zgârietură pe suflet, și dacă nu vei lua în seamă acest lucru puterile vor începe îndată să îți slăbească și în suflet vor prinde a-ți răsuna chemări ademenitoare ba la îngăduință față de tine însuți, ba la împrăștiere, ba la părăsirea obișnuitei asprimi în rânduieli. Supune-te, și vei fi nu departe de cădere.
Dacă nici asta nu îi va reuși vrăjmașului, el va începe să te ațâțe la nevoințe peste măsură: fie la postire prea aspră, fie la rugăciuni prea lungi, fie la însingurare sau vreun alt lucru dincolo de măsura pe care ne-am pus-o atunci când am stabilit rânduială noii noastre vieți. Lipsa de măsură întotdeauna slăbește puterile nevoitorului, strică rânduială lui și îi aduce tulburare - în care vrăjmașului îi e deja ușorsă te învingă.
Dacă nici aici nu va reuși, va începe să împletească răul în fiecare lucru bun pe care-l ai, așa cum se înfășoară iedera parazită în jurul copacilor. Tu te îndeletnicești cu cugetarea ziditoare la cele Dumnezeiești, iar el te abate în iscodirea deșartă a tainelor Scripturii, care îl răcește pe om și dezvoltă în el părerea de sine cea pierzătoare. Tu te îngrijești cum să nu jignești pe nimeni, iar el te abate în dorința cea pierzătoare de a fi pe placul oamenilor. Tu te temi să nu osândești pe cineva, iar el se grăbește să îți insufle nepăsare atât față de bine cât și față de rău. Deopotrivă își împletește vrăjmașul în multe cele ale sale, spune sfântul Ioan: în dragostea de oaspeți lăcomia pântecelui, în chibzuință - asprimea, în blândețe - fățărnicia, în bucurie – părerea de sine, în nădejde - lenevia, și așa mai departe.
Uită-te câte curse (cum numesc aceste atacuri ale vrăjmașului oamenii încercați în lupta cu ele); uită-te câte curse, și fii de două ori mai cu luare-aminte și mai priveghetor. Iar ca să te ajuți, iată ce să faci: găsește-ți un părinte duhovnicesc bun și, încredințându-i-te cu totul, roagă-L pe Domnul să-i dea să-ți spună întotdeauna ceea ce este bine, spre zidirea ta; sau dacă poți află-ți un frate de un cuget cu tine și fiți deschiși unul față de celălalt, povățuindu-vă și întărindu-vă unul pe celălalt. Dacă știi să citești, aprovizionează-te cu cărți mântuitoare și, studiindu-le, caută în ele învățătură și limpezirea feluritelor lucruri nelămurite din gândurile, simțămintele și mișcările inimii tale. Prin aceste mijloace, dacă vei avea dorința sinceră de a fugi de rău și de a te întoarce în rugăciune către Dumnezeu, vei avea întotdeauna putere să descurci viclenele împletituri ale vrăjmașului, să vezi răul pe care el ți-l pregătește și să îl pui apoi pe fugă cu armele tale duhovnicești.[…]
Este o îndepărtare de lume cu trupul - aceasta este îndepărtarea în pustie; dar este și o îndepărtare de lume fără a ieși din lume: îndepărtarea de felul ei de viață. Prima nu e la îndemâna tuturor și nu stă în puterea tuturor; a doua e de datoria tuturor și trebuie împlinită de către toți. Și iată, tocmai la aceasta ne chema sfântul Andrei în canonul său atunci când sfătuia să ne îndepărtăm în pustie prin legiuirea bună. Așadar, leapădă năravurile lumești, și fiecare faptă a ta, fiece pas al tău, să le săvârșești așa cum poruncește legea cea bună a Evangheliei: și ai să viețuiești în mijlocul lumii ca în pustie. Această bună legiuire se va face între tine și lume ca un perete despărțitor, din pricina căruia nu vei vedea lumea. Ea va fi înaintea ochilor tăi, însă ca și cum nu ar fi. În lume vor continua schimbările ei, iar tu vei avea rânduielile tale. Lumea va merge la teatru, tu la biserică; ea va dansa, tu vei bate metanii; ea va fi la plimbare, tu acasă, în însingurare; ea va fi întru grăire deșartă și glume, tu întru tăcere și slavoslovire a lui Dumnezeu; ea va fi în plăceri, tu în osteneli; ea va citi romane deșarte, tu vei citi Dumnezeieștile Scripturi și scrierile Sfinților Părinți; ea va fi la petreceri, tu vei sta de vorbă cu cei de un cuget cu tine sau cu părintele duhovnicesc; ea își va face socoteli egoiste, tu vei face jertfă de sine; ea va fi în visări pătimașe, tu în cugetare la cele Dumnezeiești. Și astfel, în toate trasează-ți reguli și introdu-ți rânduieli de viață potrivnice obiceiurilor lumești - și vei fi în lume în afara lumii, ca în pustie. Nici tu nu vei fi văzut în lume, nici lumea nu se va vedea în tine. Vei fi în lume pustnic - și vei deveni următor al sfintei Maria, fără a te îndepărta în pustie. Dacă, precum am amintit, vei adăuga la aceasta și ținerea trupului tău în post, în osteneli, în priveghere și, îndeobște, în lipsa de orișice odihnă, vei stăpâni amândouă mijloacele cu care și-a biruit patimile sfânta Maria Egipteanca și s-a mântuit.