Potrivit Sfântului Apostol Petru, botezul este „făgăduinţa cugetului bun către Dumnezeu” (I Petru 3, 21). Cel care se botează făgăduieşte să-şi trăiască restul vieţii cu conştiinţă curată, ţinând toate poruncile Domnului, pe care le primeşte în conştiinţa sa. Curăţia sufletească este o trăsătură a celui botezat. Sfântul Apostol Pavel asemuieşte strălucirea vieţii lui cu strălucirea Domnului înviat: „Ca precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Romani 6, 4). Prin botez, omul cel vechi, iubitor de păcat, moare, şi învie om nou, râvnitor către fapte bune. „Aşa şi voi”, cei botezaţi, „socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, întru Iisus Hristos, Domnul nostru. Deci, să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui; nici să puneţi mădularele voastre ca arme ale nedreptăţii în slujba păcatului, ci înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu. Păcatul nu trebuie să aibă stăpânire asupra voastră” (Romani 6, 11-14).

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 48-49)