Când și copiii sunt răi...

Mulţi dintre prunci, dacă se vor creşte rău de către născătorii lor, aceştia din urmă le vor închide intrarea în Împărăţia cerurilor.

Petru: Socotesc, cinstite stăpâne, că, de vre­me ce neamul omenesc este supus de multe şi nenumărate patimi, cea mai mare parte a Ierusalimului ceresc se va umple de prunci.

Grigorie: Nu putem să nu credem că toţi pruncii cei botezaţi şi care mor întru pruncie se vor duce în Împărăţia cerurilor, însă nu se cuvine a crede că vor intra într-însa şi toţi cei ce încep să vorbească; că mulţi dintre prunci, dacă se vor creşte rău de către născătorii lor, aceştia din urmă le vor închide intrarea în Împărăţia cerurilor. Iată şi în cetatea aceasta, acum trei ani, un bărbat ce era cunoscut de toţi avea un copil de cinci ani, pe care, foarte iubindu-l el, îl creştea fără a-l pedepsi trupeş­te. Drept care, acel copil (Trad. neogr. adaugă aici „atunci când cineva l-a împiedicat pe cale"), când oareşicum o pomenire a intrat în sufletul lui, a dobândit obicei - de care a şi grăi este cu primejdie - de a huli mărirea lui Dumnezeu.

Acel copil, fiind lovit acum trei ani de acel mare omor şi căzând bolnav, a ve­nit spre moarte. Iar pe când tatăl îl ţinea la sânul lui - precum mărturisesc cei ce au fost acolo de faţă -, văzând copilul venind către dânsul duhurile vicleşugului, tremurând tot şi ochii închizându-i, a început să stri­ge: „Izbândeşte-mi, tată, izbândeşte-mi!" Şi, strigând glasurile acestea, pleca faţa pe sâ­nul tatălui său, vrând să se ascundă. Şi, văzându-l tatăl său tremurând aşa, l-a întrebat ce vede, iar copilul a răspuns, zicând: „Au venit oameni negri, vrând să mă ia". Şi, zi­când aceasta, îndată a hulit numele măririi lui Dumnezeu, şi întru acestea şi-a dat su­fletul său. Că spre a arăta Preaputernicul Dumnezeu lumii pentru care greşeală s-a dat unor slujitori ca aceştia, a îngăduit să moară cu acest păcat, pe care tatăl său, pe când trăia, n-a făcut nimic ca să-l oprească. Pe acest copil însă, dumnezeiasca milostivi­re, pe care nu l-a suferit a huli, cu dreapta judecată şi murind l-a slobozit a huli, ca aşa tatăl său să cunoască păcatul acestuia, căci, lenevindu-se el de sufletul micului său fiu, a crescut nu mic păcătos, ci mare, pe care l-a dat ca hrană gheenei focului. (Sfântul Grigorie Dialogul)

(Everghetinosul, vol. l-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 65)

De la același autor

Ultimele din categorie