Puterea nu stă în cuvintele rugăciunii lui Iisus, ci în starea duhovnicească, în frica de Dumnezeu, în devotamentul faţă de Dumnezeu, în atenţia permanentă faţă de El şi în şederea cu mintea înaintea Lui.

Rugăciunea lui Iisus este numai mijlocul, nu esenţa lucrării. Hotărâţi-vă să trăiţi cu pomenirea lui Dumnezeu şi să umblaţi în prezenţa lui Dumnezeu şi numai acestea vă vor duce la bunul sfârşit.

Toate acestea se datorează harului lui Dumnezeu. Fără harul lui Dumnezeu prin niciun alt mijloc nu se poate dobândi nimic duhovnicesc. Când harul ajunge în inimă, totul merge aşa cum trebuie.

Îl avem pe Domnul Mântuitorul, Care voieşte ca toţi să se mântuiască (Comp.: I Tim. 2, 4); trebuie să-L sâcâim şi ne va da ceea ce îi cerem. Însuşiţi-vă smerita părere de sine, vederea numai a lipsurilor şi greşelilor voastre şi strigarea cu durere din inimă: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”. Şi harul lui Dumnezeu niciodată nu va lua de la voi umbrirea şi acoperirea sa.

(Sf. Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumenița, p. 129-130)