Când îţi termini pravila de rugăciune, nu trece imediat la vreo îndeletnicire, ci stai măcar puţin şi cugetă: la ceea ce ai făcut şi la ce te obligă acest lucru, păstrând după rugăciune mai ales ceea ce te-a impresionat puternic. Însuşirea rugăciunii este aceea că, dacă te rogi aşa cum trebuie, nu-ţi mai doreşti să te îngrijeşti îndată de treburi: cine gustă dulcele, nu-şi mai doreşte amarul; iar gustarea acestei dulceţi a rugăciunii este scopul pravilei de rugăciune şi prin această gustare a dulceţii rugăciunii în timpul pravilei de rugăciune se educă duhul rugăciunii.

Împlinind aceste reguli mici, îndată vei vedea roadele ostenelii rugăciunii. Orice pravilă de rugăciune lasă urma rugăciunii în suflet, continuarea ei neîntreruptă în aceeaşi ordine o înrădăcinează în suflet, iar răbdarea în această osteneală înrădăcinează şi duhul rugăciunii.

Iată cel dintâi de căpătâi mijloc pentru educarea duhului rugăciunii în noi! Este săvârşirea pravilei noastre, care corespunde cu menirea noastră, însă aceasta încă nu este totul; aici se pune numai începutul ştiinţei rugăciunii. Trebuie să mergi mai departe.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumenița, 2008, p. 84)