Ca reprezentare mentală în inimă, în prezența lui Dumnezeu, cu mulțumire, doxologie, implorare și pocăință, rugăciunea este cu desăvârșire o lucrare duhovnicească. În actul de rugăciune, toate sunt duhovnicești.

Frica de Dumnezeu, adică evlavia cea mai adâncă, este rădăcina rugăciunii din care lăstăresc credința, nădejdea și iubirea, și orice alt sentiment dumnezeiesc. Într-o rugăciune puternică, toate aceste sentimente se găsesc vii în inimă.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, traducere de Preot Victor Manolache, Editura Egumenița, p. 67)