Comoara din inima noastră

În pilda Mântuitorului, omul care a primit un talant şi l-a ascuns în pământ, avea talantul, dar nici nu s-a folosit de el, şi nici alţii nu i l-au văzut. La fel este şi aici. Cel ce s-a botezat şi s-a miruns a primit harul naşterii din nou, şi darul Sfântului Duh îl are, dar, îndreptându-şi grijile către altele, poate îngropa comoara în pământul inimii sale, astfel încât nici el, nici alţii să nu o mai vadă.

Cel ce a primit Sfintele Taine, în acela harul se află deja, cu toate că nu-şi arată încă prezenţa prin faptele omului. Este la fel ca o sămânţă aruncată în ţărână, dar care încă n-a încolţit şi nu a răzbătut afară din pământ, cu toate că se află acolo, dar fără să se vadă. Într-un loc se află o vână de apă curată şi tămăduitoare, dar este ascunsă sub pământ. Oamenii calcă peste acest loc şi adesea beau apă proastă, deşi tot aici se află apa curată, dar ascunsă. Într-un ogor se află îngropată o anumită comoară; gospodarul munceşte, lucrează pământul şi adesea abia de agoniseşte ceva din munca lui deşi comoara este aici, însă nu se vede. În acelaşi fel se află şi harul, ascuns în inima noastră: ca o comoară, ca un izvor, ca o sămânţă, dar în unii nu se vede, nu dă roade, nu izvorăşte apă, nu îmbogăţeşte. El există, dar nu-şi descoperă lucrările. În pilda Mântuitorului, omul care a primit un talant şi l-a ascuns în pământ, avea talantul, dar nici nu s-a folosit de el, şi nici alţii nu i l-au văzut. La fel este şi aici. Cel ce s-a botezat şi s-a miruns a primit harul naşterii din nou, şi darul Sfântului Duh îl are, dar, îndreptându-şi grijile către altele, poate îngropa comoara în pământul inimii sale, astfel încât nici el, nici alţii să nu o mai vadă.

 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viaţa lăuntrică, Editura Sophia, 2011, pp. 233-234)

De la același autor

Ultimele din categorie