Credința și viața în Hristos
Hristos Dumnezeu-omul în Persoana Sa a aruncat o punte peste prăpastia dintre timp şi veşnicie şi a restabilit relaţiile dintre ele.
„Hristos a făcut cu adevărat acest lucru atunci când S-a făcut om şi a devenit Dumnezeu-om. Doar în Hristos şi numai în El s-a simţit omul cu adevărat nemuritor şi s-a cunoscut pe sine a fi veşnic. Hristos Dumnezeu-omul în Persoana Sa a aruncat o punte peste prăpastia dintre timp şi veşnicie şi a restabilit relaţiile dintre ele. De aceea, doar cel ce se uneşte în chip organic cu Hristos Dumnezeu-omul, cu trupul Său, Biserica, se poate simţi cu adevărat nemuritor şi se poate cunoaşte pe sine în adevăr a fi veşnic. În acest fel, pentru om şi umanitate, Hristos reprezintă singura trecere de la timp la veşnicie: iată de ce în Biserică, în Biserica Ortodoxă, Hristos a devenit şi a rămas unica cale şi singura călăuză care ne poate trece din vremelnicie spre veşnicie, de la sentimentul faptului că suntem muritori la cel al propriei noastre nemuriri, de la conştiinţa de sine a ceea ce este trecător la conştiinţa de sine a ceea ce este veşnic şi fără dimensiune. Personalitatea pururea vie a Dumnezeu-omului Hristos este cu adevărat Biserica. Biserica este întotdeauna personalitate, trup şi duh divino-uman.”
(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viata în Hristos, Editura Apologeticum)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro