Sfântul Tihon din Zadonsk strigă către cel mândru: „Uită-te în morminte şi fă acolo deose­bire, dacă poţi, între împărat şi ostaş, între cel slăvit şi cel necinstit, între cel bogat şi cel sărac, între cel tare şi cel neputincios, între cel nobil şi cel de rând. Acolo să te lauzi cu nobleţea, acolo să te se­meţeşti cu agerimea minții, acolo să te măreşti cu frumuseţea, acolo să te făleşti cu bogăţia, acolo să te îngâmfi cu cinstirile, acolo să-ţi înşiri titlurile. O, sărmană făptură – sărmană ca început, sărma­nă ca vieţuire, sărmană ca sfârşit! Adu-ţi aminte, cine eşti tu? Zidire zidită după chipul lui Dumnezeu, dar care a pierdut chipul lui Dumnezeu, căzută, stricată, asemănată dobitoacelor necuvântătoare, însă prin milostivirea lui Dumnezeu refăcută, răscumpărată prin pătimirea şi moar­tea Fiului lui Dumnezeu.

El S-a smerit pentru tine, iar tu să te mândreşti? El a primit pentru tine chip de rob, iar tu să cauţi stăpânire? El a sărăcit pentru tine, iar tu să alergi după bogăţie? El a pri­mit necinstiri, iar tu să alergi după cinstiri? El n-a avut unde să-Şi plece capul, iar tu să tot lărgeşti clădiri falnice? El a spălat picioarele ucenicilor Săi, iar ţie ţi-e ruşine să slujeşti aproapelui tău?

El a suferit fără vină şi pentru tine, iar tu, cel vinovat, să nu suferi? Nu au meritat aceasta păca­tele tale? Fiul lui Dumnezeu S-a rugat pentru răstignitorii Săi: «Părinte, iartă-le lor!», iar tu să te mânii pe cei care te-au jignit, să te înverşunezi împotri­va lor, să cauţi răzbunare? Cine eşti tu, de nu-ţi rabdă urechile nici măcar o mică jignire? Făptu­ră săracă, neputincioasă, goală, pătimaşă, supusă tuturor restriştilor, înconjurată de toate nevoile, iarbă, fân, abur, care apare pentru scurt timp şi pe urmă piere.

Dar dacă Îl vei primi pe Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor, Răscumpărător, Povăţuitor şi Învăţător al tău, să primeşti şi învăţătu­ra Lui, să urmezi învăţăturii Lui; dacă urmezi în­văţăturii Lui, să urmezi smereniei la care El, mai întâi de toate, atât cu cuvântul, cât şi cu fapta, te-a învăţat: «Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi sme­rit cu inima» (Matei 11, 29). Oare nu-ţi este ruşi­ne ție, robului, să te mândreşti când Domnul tău Se smereşte?

Cum te vei numi rob al Lui, dacă nu te supui Lui? Cum te vei numi ucenic al Lui, dacă nu asculţi de învăţătura Lui? Nici El nu te va re­cunoaşte ca fiind al Său dacă va vedea pe fruntea ta pecetea mândriei drăceşti, nu te va recunoaşte drept rob al Său dacă nu va vedea în tine smere­nie şi ascultare, nu te va recunoaşte drept ucenic al Său dacă nu va vedea în tine învăţătura Sa. Tu te ruşinezi de smerenia Lui – şi El Se va ruşina de tine. «Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvinte­le Mele, în neamul acesta preacurvar şi păcătos, şi Fi­ul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri» (Marcu 8, 38). Nu va avea parte de slava Lui dimpreună cu El cel ce nu vrea să fie părtaş şi smereniei Lui”.

(Cum să biruim mândria. Lecții de vindecare a mândriei din sfaturile Sfinților Părinți, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 111-112)