Cum să am discernământ în viață?

De la a încerca să „mistui” singură poverile de pe suflet atâta timp cât nu eşti încă deprinsă cu lucrarea duhovnicească, până la nădăjduirea în sine şi îngâmfare, nu este decât un pas.

Nehotărârea în fapte ne dă în vileag făţărnicia. Bine faci rugându-te lui Dumnezeu să te îndrume ce să faci, şi procedează aşa cum te îndeamnă conştiinţa. Dacă lucrurile nu vor ieşi aşa cum ar trebui, mustră-te pe tine însăţi, dojeneşte-te, smereşte-ţi cugetul, şi nu vei suferi vătămare. Părerea acelui „om evlavios” care spune că nu este bine să te obişnuieşti să mărturiseşti tot ce-ţi apasă inima, ci trebuie s-o deprinzi pe aceasta să „mistuie” singură, în sine, poverile, nu se potriveşte cu poveţele Sfinţilor Părinţi, care sfătuiesc să nu ne încredem în gândirea noastră, ci în gândirea celor sporiţi.

Felul acesta de viaţă este neapărat trebuincios celor care duc viaţă făptuitoare: după ce se vor deprinde însă şi vor spori în lucrarea cu sfătuire, vor putea să „mistuie” şi singuri greutăţile de pe inimă, mai ales când nu au cui să le descopere; totuşi, şi aceştia se folosesc de învăţăturile Părinteşti în privinţele unde au nedumeriri. Iar de la a încerca să „mistui” singură poverile de pe suflet atâta timp cât nu eşti încă deprinsă cu lucrarea duhovnicească, până la nădăjduirea în sine şi îngâmfare, nu este decât un pas. Poate că sunt unii nevoitori care fac aceasta păstrând smerenia, însă aceştia sunt rari, iar ceea ce este rar, nu poate fi calea de obşte.

(Sfântul Macarie de la OptinaSfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2011, p. 28)

De la același autor

Ultimele din categorie