Priveşti cerul care-i atât de minunat, înalt şi întins, împodobit cu felurite stele, soarele şi luna, care strălucesc, luminând întreaga lume, norii care, trecând prin văzduh dintr-o parte în alta şi asemănându-se cu nişte burdufuri, izvorăsc ploaie şi ne adapă grânele.

Simţurile şi mintea îţi înfăţişează pământul cu tot ce-l umple: cu pomi şi ierburi, cu dobitoace şi fiare, cu mări, lacuri, râuri, izvoare şi cu celelalte podoabe ale sale. De la cele văzute înalţă-te cu mintea la cele nevăzute, de la contemplarea lumii la Ziditorul ei.

Să-ţi fie această împrejurare un prilej pentru a te minuna:

1) de măreţia Dumnezeului nostru, Care pe toate acestea din nimic le-a izvodit cu un singur cuvânt (Facerea 1);

2) de înţelepciunea Aceluia, Care atât de înţelept le-a făcut pe toate;

3) de bunătatea Lui, Care pe toate acestea pentru noi le-a zidit.

Cel ce va cugeta astfel şi prin zidire va cunoaşte puterea, înţelepciunea şi bunătatea Ziditorului va fi răpit cu duhul şi întru bucurie va cânta dimpreună cu Psalmistul: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne! Toate întru înţelepciune le-ai făcut” (Psalmul 103, 24).

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 60)