Duhul cel Sfânt se păstrează și se înmulțește prin smerenie și râvnă

Sufletele timide care nu îndrăznesc să-L ceară pe Duhul Sfânt, care se trândăvesc crezându-se incapabile de așa ceva, care se lasă pradă indiferenței și nu nădăjduiesc în Dumnezeu și în faptul că El poate să le schimbe, să le elibereze de patimi, aceste suflete pierd veșnicia din cauza lipsei lor de străduință.

Darul harului divin, Duhul Cel Sfânt, se păstrează și se înmulțește prin smerenie și râvnă. Mândria și superficialitatea alungă însă harul ceresc.

Sufletele iubitoare de adevăr și de Dumnezeu, care îl caută neîncetat pe Hristos, nici nu mai au nevoie să fie îndemnate de alții; ele se simt țintuite de Crucea lui Iisus și zilnic recunosc pășirea lor înainte, progresul lor duhovnicesc, fără însă a se umple de mândrie. Fiind flămânde după dreptatea virtuților, ele primesc iluminarea minții în duh, după cuvântul lui Hristos Însuși: „Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, căci aceia se vor sătura!”.

De fapt, această săturare nu va fi deplină decât după eliberarea de trup. Dumnezeu trimite bogățiile sale în mod gradat, în măsura stăruinței celui ce i le cere. Și, cu toate darurile primite, aceste suflete nu se cred a fi cineva, își simt permanent și nimicnicia și josnicia. Nu se încred în sine niciodată, ci dimpotrivă, de la Domnul așteaptă harul și împlinirea setei lor arzătoare după El. Și cu cât primesc mai mult, cu atât mai neînsemnate se simt, și ard nesățios după Mirele ceresc. Duhul Sfânt le aprinde din ce în ce mai tare. Sufletele timide însă, care nu îndrăznesc să-L ceară pe Duhul Sfânt, care se trândăvesc crezându-se incapabile de așa ceva, care se lasă pradă indiferenței și nu nădăjduiesc în Dumnezeu și în faptul că El poate să le schimbe, să le elibereze de patimi, aceste suflete pierd veșnicia din cauza lipsei lor de străduință. La fel și cele care s-au străduit, dar s-au delăsat, n-au mai perseverat, au căzut din nou; și căderea din urmă este cu mult mai grea și mai grozavă! Au nesocotit harul ceresc, l-au tratat cu neglijență, cu indiferență; drept este deci să nu-l mai primească niciodată!

Când harul de sus ne-a atins, vrem-nu vrem, trebuie să urcăm, să luptăm în continuare, altfel suntem pierduți. Cei care au primit mângâierea harului și se mulțumesc cu această mângâiere, cu această plăcere spirituală și se încred în aceasta, trăind fără grijă, curând vor cădea în mândrie, inima lor nemafiind zdrobită și gândurile lor nefiind pline de smerenie. Ei se cred ajunși pe o înaltă treaptă a desăvârșirii, sunt mulțumiți de ei și, fără să-și dea seama, alunecă jos de tot din cauza neatenției lor și a încrederii în sine și în puterile lor. Părerea lor înaltă despre ei înșiși îi face să piardă și puținul har ce li se dăruise; Iisus a spus-o doar: „Celui ce are i se va da, iar celui ce n-are și ce i se pare că are i se va lua”. Celui care Îl iubește cu adevărat pe Hristos, chiar de-ar face mii de fapte bune, tot i se va părea că n-a făcut nimic încă. Niciodată nu se va lăuda cu faptele sale. Chiar de ar posti până s-ar usca, tot nu va crede că s-a înfrânat. Chiar de va înțelege lucruri tainice și va avea descoperiri cerești, i se va părea că nimic nu știe încă. Unul ca acesta se topește de dorul după Dumnezeu și nimic altceva nu mai știe. Se află într-o continuă și înfrigurată așteptare, cuprins de dorința arzătoare de a se uni cu Hristos. Așteptarea aceasta îi este susținută de credința certă că va obține până la urmă mântuirea deplină, scăparea de patimi și sfințirea trupului ca să-L poată primi într-însul pe Duhul Sfânt. Sunt necesare însă încercări multe, grele și neîncetate pentru a determina un suflet să ajungă în starea aceasta. Este vorba de o maturitate spirituală ce se câștigă după multă experiență. Și numai dacă va rezista tuturor ispitelor ce i se pregătesc de către răutatea diavolului și nu va cădea, ci le va birui prin răbdare, numai atunci acest suflet se va învrednici de darurile Sfântului Duh.

Sfințenia nu coboară pe pământ decât în aceste vase alese, care s-au curățit cu multă străduință și muncă istovitoare.

(Pocăința sau Întoarcerea la Dumnezeu, extrase din Omiliile duhovnicești ale Sfântului Macarie Egipteanul, Editura Bizantină, București, p. 43) 

De la același autor

Ultimele din categorie