Mustră-te pe tine însuți!

Cuvinte duhovnicești

Mustră-te pe tine însuți!

    • Mustră-te pe tine însuți!
      Foto: Bogdan Zamfirescu

      Foto: Bogdan Zamfirescu

Mustră-te pe tine însuţi şi străduieşte-te să te îndrepţi. Şi, să ne îndreptăm pe noi înşine, nu putem dacă nu începem cu mustrarea de sine (nu cu mustrarea celorlalţi) şi cu ascultarea după putere faţă de cei mai mari.

Cine ia aminte la sine însuşi şi îşi deplânge viaţa lui jalnică şi caută ajutor la Dumnezeu, acela fără să vrea merge pe calea vameşului celui lăudat în Evanghelie.

Mustră-te pe tine însuţi şi străduieşte-te să te îndrepţi. Şi, să ne îndreptăm pe noi înşine, nu putem dacă nu începem cu mustrarea de sine (nu cu mustrarea celorlalţi) şi cu ascultarea după putere faţă de cei mai mari. Cine are inimă rea nu trebuie să deznădăjduiască, pentru că, prin ajutorul lui Dumnezeu, omul îşi poate îndrepta inima. Trebuie numai să se supravegheze cu atenţie pe sine însuşi şi să nu scape prilejul de a fi folositor aproapelui, să se destăinuie des stareţului său şi să dea milostenie după putere.

Acestea, desigur, nu se pot face dintr-odată, însă Domnul îndelung rabdă.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 75-76)

Citește despre: