Aici, cu adevarat a luat plinire cuvântul Scripturii, care zice: Cine se va smeri pe sine, va fi înălțat. Iar Sfântul Efrem Sirul zice că: „În inima adâncă se va înălța Dumnezeu”.

Deci, după mărturia acestui sfânt părinte, toate darurile cele mai înalte, pe cele smerite se reazimă. Apoi și la Preacurata Fecioară Maria, toate darurile cele înalte și duhovnicești, cu care a fost împodobită de Dumnezeu, s-au rezemat și au avut drept temelie veșnică smerita ei cugetare.

Iubiții mei frați, spre a desluși mai luminat cele spuse despre smerenia Maicii Domnului, am să vă spun o istorioară.

Se povestește că un vestit sculptor a făcut, pe lângă alte statui vrednice de laudă și de mirare, și un minunat spic de grâu de care atârna un porumbel. Toți se mirau și se minunau de această uimitoare sculptură, deoarece se părea că în ea meșteșugul nu urmează firii, ci o depășește pe ea.

Dar era o taină nedezlegată, cum un spic care este așa de gingaș cu puterea, să poată ține pe el greutatea unui porumbel. Dezlegarea tainei însă, arată și închipuiește pe Preacurata Fecioară Maria. Preasfânta Fecioară era aici închipuită printr-un fir de grâu, iar porumbelul era chipul Duhului Sfânt.

Spicul stătea aplecat de greutatea porumbelului, arătând, ca un simbol, smerenia cea mare a Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multă dragoste și smerenie, când Duhul Sfânt a venit peste ea și a facut-o sălaș lui Hristos Dumnezeu.

(Ne vorbește Părintele Cleopa 8, Ediția a III-a, Ediţie îngrijită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț,  2010, p. 82)