Nimic necurat nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu!
Nimeni nu se poate mântui, nici mireni, nici călugări, nici clerici, fără spovedania păcatelor și fără dezlegarea de la duhovnic. Toți trebuie să avem duhovnicii noștri și să ne spovedim regulat, chiar și aceia cărora li se pare că nu au păcate.
Se poate mântui cineva fără duhovnic și fără spovedanie?
Nu. Nimeni nu se poate mântui, nici mireni, nici călugări, nici clerici, fără spovedania păcatelor și fără dezlegarea de la duhovnic, după cuvântul Domnului care zice: „Luați Duh Sfânt, cărora le veți ierta păcatele se vor ierta și cărora le veți ține, ținute vor fi” (Ioan 20, 23). Și în alt loc: „Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în Cer” (Matei 18, 18).
Deci, cum va intra cineva în Împărăția Cerurilor, nefiind dezlegat pe pământ de păcatele sale? Că această putere s-a dat numai celor aleși, adică apostolilor, episcopilor și preoților, iar nu mirenilor.
Toți trebuie să avem duhovnicii noștri și să ne spovedim regulat, chiar și aceia cărora li se pare că nu au păcate.
Așa ne învață Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: „De vom zice că păcat nu avem, ne înșelăm pe noi înșine și adevărul nu este cu noi. De vom mărturisi păcatele noastre, credincios și drept este Dumnezeu ca să ne ierte nouă păcatele noastre și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea” (I Ioan 1, 8-9). Iar Sfântul Simeon Tesaloniceanul arată, zicând: „Toți trebuie să ne pocăim, și mireni și călugări și preoți și arhierei. Toți să ne pocăim (spovedim) ca să ne mântuim” (Tratat asupra tuturor dogmelor, cap. 251, Despre Taina Pocăinței). „Fără spovedanie, nimeni nu se poate mântui, deoarece toți, multe greșim” (Iacov 3, 2). Tot omul este zămislit și născut în păcate. Sfânta Scriptură ne arată că păcatul aduce moarte (Iacov 1, 15) și că nimic necurat nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu.
Deci să ținem minte că „păcatul este călcarea Legii lui Dumnezeu și este urâciune și necurăție înaintea Lui” și că mânia Domnului vine asupra celor răi și păcătoși care mor nespovediți și fără pocăință. Păcătoșii, prin spovedanie și pocăință, întorc mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu și capătă mântuirea sufletelor lor.
(Ne vorbește Părintele Cleopa 4, Ediția a II-a, Ediție îngrijită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 109-111)