Omul care are sufletul bolnav de păcat este incapabil de cunoaștere

Cuvinte duhovnicești

Omul care are sufletul bolnav de păcat este incapabil de cunoaștere

    • Omul care are sufletul bolnav de păcat este incapabil de cunoaștere
      Omul care are sufletul bolnav de păcat este incapabil de cunoaștere

      Omul care are sufletul bolnav de păcat este incapabil de cunoaștere

În momentul în care, fără a avea pregătirea necesară, intră pe teritoriul înţelepciunii lumii acesteia, creştinul riscă să se rupă de adevăr. Pentru că labirintul curentelor filosofice captează atenţia şi exercită o presiune a alegerii binelui şi adevărului dintr-un şir de variante greşite.

În momentul în care, fără a avea pregătirea necesară, intră pe teritoriul înţelepciunii lumii acesteia, creştinul riscă să se rupă de adevăr. Pentru că labirintul curentelor filosofice captează atenţia şi exercită o presiune a alegerii binelui şi adevărului dintr-un şir de variante greşite. Omul simte dorinţa de a cunoaşte adevărul. Tocmai această dorinţă o speculează diavolul, ispitindu-l pe om cu mărul cunoaşterii. Toate curentele filosofice nu sunt altceva decât curse întinse de vrăjmaş pentru a-i îndepărta pe oameni de adevăr. Părintele Iustin nu se osteneşte să le combată pe fiecare în parte. Nu consideră că polemica este calea care rezolvă totul. El răstoarnă întreaga filosofie a acestei lumi într-un mod extrem de simplu: negând capacitatea de cunoaştere a omului care are sufletul bolnav de păcat. 

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 10)

Citește despre: