Pilda pe care ne-o dau păsările

Noi chiar dacă am căzut de multe ori în aceleaşi păcate, cădem mereu în aceleaşi şi în aceleaşi greşeli şi nu luăm exemplu de la vietăţile necuvântătoare să ne purtăm de grijă, să ne păzim şi să veghem, noi, care am fost cinstiţi de Ziditor cu raţiune.

Păsările, atâta timp cât zboară la înălţime, nu se pot prinde uşor.  Aşa şi tu, cu cât priveşti mai mult în sus (la Dumnezeu not. Ed.), cu atât mai greu poţi cădea pradă capcanelor sau uneltirilor diavolului. El este un ţivlitor. Zboară, deci, mai sus de vergile lui unse cu clei.

Cel ce se înalţă spre Dumnezeu nu mai admiră şi nu mai râvneşte nimic din cele ale vieţi? Când urcăm pe creasta mun­telui, atât zidurile cât şi cetăţile ni se par mici, iar oamenii fur­nici ce mişună pe pământ. Tot aşa, când te ridici până la gân­direa înaltă a filosofiei creştine, nimic din cele de pe pământ nu te va mai putea uimi, ci toate ţi se vor părea mici: şi bo­găţia, şi slava, şi puterea, şi celelalte asemenea, odată ce le-ai cunoscut pe cele cereşti. Aşa s-a petrecut şi cu Pavel, căruia toate frumuseţile acestei vieţi i se păreau neînsemnate şi mai nefolositoare decât nişte morţi. De aceea a şi strigat, zicând: "...lumea este răstignită pen­tru mine..." (Galateni 6,14). De aceea ne şi îndeamnă, spunând: "Cugetaţi cele de sus..." (Coloseni 3,2).

Sus? Ce înţelegi prin sus? Spune-mi. Acolo unde se află soarele şi luna? Nu, desigur. Dar unde? Unde se află îngerii şi Arhanghelii şi Heruvimii şi Serafimii? Nu, spune. Dar atunci unde? "Unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu" (Coloseni 3,1). Să ascultăm, aşadar, şi într-acolo să ne îndreptăm neîncetat gândul.

Aşa cum unei păsări prinse într-o capcană nu-i sunt de nici un folos aripile şi în zadar le mişcă, vrând să scape, tot aşa şi tu, nu vei avea nici un câştig de la raţiune, dacă te laşi stăpânit în întregime de dorinţa înşelătoare. Cu cât te vei zbate şi te vei strădui mai mult să scapi, cu atât mai vârtos te prinde şi devii robul ei. De aceea au păsările aripi ca să evite capcanele. De aceea i s-a dat omului raţiune, ca să se păzească de păcate.

Ce iertare am mai putea avea şi cum ne-am mai putea apăra când noi suntem mai lipsiţi de minte şi decât dobi­toacele fără raţiune. O pasăre care a căzut o dată într-o capca­nă şi a scăpat sau un cerb care s-a prins o dată în plasa vână­torului şi a reuşit să scape, greu se vor mai prinde cu aceleaşi mijloace.

Experienţa este un dascăl pentru fiecare, un îndrumător care ne învaţă să ne păzim. Noi, totuşi, chiar dacă am căzut de multe ori în aceleaşi păcate, cădem mereu în aceleaşi şi în aceleaşi greşeli şi nu luăm exemplu de la vietăţile necuvântătoare să ne purtăm de grijă, să ne păzim şi să veghem, noi, care am fost cinstiţi de Ziditor cu raţiune. (La statui, XV PGB 32,452-454. PG 49,157)

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul şi magia, Traducere de Zenaida Anamaria Luca, Editura Panaghia, 2002, pp. 50-51)

De la același autor

Ultimele din categorie